4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:11
No menu items!

Călin Popescu Tăriceanu achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de mărturie mincinoasă

spot_img

Magistraţii instanţei supreme au decis, luni seară, să-l achite pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care a fost acuzat de DNA de mărturie mincinoasă, fiind menţinută, astfel, decizia din prima instanţă. Decizia este definitivă.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au achitat, luni seară, pe Călin Popescu Tăriceanu, fiind menţinută decizia din prima instanţă. A existat o opinie separată, în sensul rejudecării cauzei.
 
În acest dosar, Tăriceanu a fost achitat, în mai 2018, în primă instanţă.

În 2016, procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni seara, după ce instanţa supremă l-a achitat în dosarul de mărturie mincinoasă că decizia nu poate decât să-l bucure, însă bucuria sa este parţială. El a mai spus că a fost supus unei presiuni publice uriaşe.

”Sigur că o astfel de decizie nu poate decât să mă bucure, dar bucuria mea este parţială, pentru că într-adevăr după avatarurile prin care am trecut începând din 2015 – purtat la parchet, purtat în instanţă, cu o presiune publică uriaşă asupra mea, care i-a afectat pe toţi cei din jurul meu, tot acest calvar astăzi s-a încheiat. Bucuria mea este umbrită de faptul că ştiu că foarte mulţi alţi oameni care au fost sau sunt în aceeaşi situaţie cu mine nu şi-au încheiat încă procesele”, a declarat la Antena 3 Călin Popescu Tăriceanu.

El l-a dat ca exemplu pe Dan Radu Ruşanu, ”care şi-a văzut toată cariera profesională şi politică distrusă”.

”Nu pot să nu mă gândesc câte nedreptăţi s-au întâmplat, câte abuzuri au avut loc, ce tragedie s-a aşternut peste România, pentru că toate aceste lucruri au contribuit într-o măsură importantă la degradarea percepţiei despre ţara noastră şi în rândul românilor”, a adăugat Tăriceanu.

Andrei Tudor