3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:56
No menu items!

Câinii dingo sunt în pragul dispariției, în Australia

spot_img

caini dingo

Câinii dingo, o subspecie de lup din Australia, sunt în pragul dispariției din cauza încrucișărilor cu câini sălbatici sau domestici.

“Deși seamănă cu un câine, este un animal sălbatic”, a spus Amanda McDowell, președinta Asociației pentru protejarea câinelui dingo australian.

Câinele dingo provine din lup și a ajuns în Australia în urmă cu aproximativ 3.500 de ani, reiese din fosilele găsite. Însă, în prezent, este amenințat cu dispariția: majoritatea animalelor despre care se crede că sunt dingo, sunt de fapt rezultatul încrucișărilor cu câini domestici sau sălbatici, potrivit AFP.

“Sunt în pragul dispariției. Cei mai mulți cred că țara este plină de dingo, însă animalele sunt de fapt câini hibrizi, nu dingo pur”’, a precizat Amanda McDowell.

Hibridarea câinilor dingo a început odată cu sosirea câinilor domestici cu coloniștii, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, potrivit unui biolog de la Universitatea New South Wales, Mike Letnic.

În ultimele decenii, hibridarea s-a accelerat, în condițiile extinderii habitatului uman și al culturilor, în special în sud-estul Australiei.

Câinii dingo puri se mai găsesc în deșertul din centrul țării. Animalele vânează pisici, vulpi și capre, ajutând la menținerea echilibrului ecologic din Australia.

Pentru salvarea rasei, au fost înființate crescătorii, de unde puii de dingo sunt duși în parcuri naturale.

D.M.