3.9 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 20:10
No menu items!

Câți bani au lăsat în România turiștii străini, în doar șase luni

spot_img

Unitățile turistice din România au cazat în primele șase luni ale acestui an, aproape un milion de turiști străini, care au cheltuit peste 500 de milioane de euro.

Potrivit unei cercetări efectuate de Institutul Național de Statistică (INS), 975.400 de turişti străini s-au cazat în hoteluri şi pensiuni din România, cheltuind 2,58 miliarde lei, din care 54% au reprezentat costurile de cazare. Mai mult de jumătate dintre turiști a avut ca scop participarea la congrese, conferinţe sau cursuri. Cheltuiala medie de persoană a fost de 2.650 lei.

Mai puțin de jumătate din numărul total al turiștilor a folosit călătoriile în scop particular, respectiv vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, puțin peste jumătate a fost pentru cazare, fiind preferată cea cu mic dejun inclus. Cheltuielile în restaurante şi baruri au avut o pondere de 16,8%, iar cele pentru cumpărături de 12,2%.

Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 39,8% au reprezentat cheltuielile pentru achiziţionarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cele pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri – 34,5%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 60,5% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cele pentru bilete de intrare în muzee, obiective turistice, grădini zoologice/botanice au reprezentat 45,3 % din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 49,8% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism iar 28% şi l-au organizat singuri.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (80,2%), urmat de autoturisme proprii – 11,5%, autocare şi autobuze – 7,1% şi alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc) – 1,2%.

În trimestrul al doilea, unităţile de cazare au primit 619.500 de turişti nerezidenţi, ale căror cheltuieli s-au ridicat la 1,53 miliarde lei în total.

Olimpia Diaconiuc