6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:49
No menu items!

Câți ani are Luna? O echipă de planetologi stabilește vârsta acesteia

spot_img

 luna

Câți ani are Luna? Această întrebare frământă cercetătorii de secole.

O echipă de planetologi francezi, germani și americani, condusă de Seth Jacobson și Alessandro Morbidelli, de la Observatorul de pe Coasta de Azur (Nisa) apreciază că Luna s-a format la 95 de milioane de ani după începutul sistemului nostru solar, pe baza unui nou „ceas” descris miercuri în revista Nature.

Sistemul solar s-a format acum 4,56 miliarde de ani , iar Luna a apărut când Pământul, și el de-abia format, s-a ciocnit cu o altă planetă de mărimea lui Marte, relatează AFP. Fragmentele rezultate din coliziune s-au reacumulat, formând Luna. Impactul a declanșat și începutul ultimului act al formării nucleului Terrei.

Mai multe date fuseseră propuse pentru acest eveniment, pe baza măsurării izotopilor radioactivi: una din variante este că Luna s-a format la numai 30 milioane de ani după nașterea sistemului solar, altele situând evenimentul mai târziu, la 50-100 milioane de ani după apariția acestuia.

Echipa de planetologi a folosit o altă metodă pentru a încerca să afle vârsta Lunii, bazată pe simulări numerice și compoziția chimică a mantalei Pământului (strat între nucleu și scoarța terestră). Oamenii de știință au descoperit „o relație între perioada când s-a produs coliziunea în urma căreia s-a format Luna și cantitatea de material care a ajuns pe Pământ după acea ciocnire”, potrivit unui comunicat al Observatorului, în care se mai spune că această legătură este „un adevărat ceas pentru datarea evenimentului care a dus la formarea Lunii”.

Noul ceas plasează nașterea Lunii la 95 milioane de ani (+/—32 milioane de ani) după apariția sistemului solar. El mai confirmă că Pământul este „planeta căreia i-a trebuit cel mai mult timp să se formeze din sistemul nostru solar”, a precizat Alessandro Morbidelli.

C.A.