-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:09
No menu items!

Călătorii doar pe baza paşaportului pentru cubanezi

spot_img

 Călătorii doar pe baza paşaportului pentru cubanezi

După mai bine de 50 de ani de restricţii, cetăţenii republicii Cuba vor putea călători în alte state doar pe baza paşaportului, fiind eliminate permisul de ieşire din ţară şi scrisoarea de invitaţie, în cadrul unei reforme a legislaţiei privind migraţia, adoptată de autorităţile de la Havana.

În acest sens, orice cetățean cubanez major, poate călători în alte state dacă este posesorul unui  paşaport valabil și poate sta doi ani peste hotare, fără să îşi piardă dreptul de a se întoarce.

Totodată, pentru prima dată cubanezii vor putea călători în străinătate însoţiţi de copii, pentru minori fiind necesară o autorizaţie întocmită la notar din partea părinţilor sau a tutorilor.

Restricțiile nu sunt ridicate și pentru sportivii de performanţă, cercetătorii sau anumiţi specialişti, care vor avea nevoie de aprobare specială pentru a părăsi ţara.

Anterior acestei reforme, condițiile de a călători în străinătate erau foarte stricte și costisitoare, iar cubanezii care doreau să plece în alt stat aveau nevoie de permis de ieşire sau de invitaţie din altă ţară.

C.I.