-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:23
No menu items!

Călătoria cu RATB a devenit o aventură periculoasă. Accidentul din Vitan a fost semnalul de alarmă

spot_img

Peste 80% din tramvaie și autobuze sunt expirate, iar Regia nu are piese de schimb pentru sistemul de frânare

Accident_tramvai_SZ 7

Starea tehnică a parcului auto al Regiei Autonome de Transport Bucureşti a ajuns la un nivel deosebit de periculos, iar, pentru că directorii instituției nu iau măsuri, șoferii s-au văzut nevoiți să ia atitudine. Ei au depus memorii la Guvern și Prefectura Capitalei, chiar în ziua producerii accidentului în intersecția Calea Vitan cu Mihai Bravu, între un tramvai și un autobuz în urma căruia zece peroane au fost rănite, prin care denunță starea tehnică a vehiculelor din parcul RATB.

Cauzele accidentului din cartierul Vitan au fost problemele tehnice la sistemul de frânare al tramvaiului, iar această situație a umplut paharul determinându-i pe unii lideri sindicali să sesizeze autoritățile pentru a se lua măsuri de redresare a stării tehnice în care se află aproape tot parcul auto al RATB.

Președintele Sindicatului Transportatorilor APT din RATB, Tudor Florian Ivan, a explicat pentru Sursa Zilei că între 80 și 90% din tramvaie au termenul de exploatare expirat.

Autobuzele și tramvaiele sunt pericol public pentru sute de mii de bucureșteni. În orice moment se pot produce tragedii din cauza sistemelor de frânare ale autovehiculelor RATB, nu există piese de schimb pentru sistemul de frânare. Șoferii RATB nu mai vor să plece pe traseu, autobuzele și tramvaiele sunt într-o stare tehnică foarte proastă. Primăria Capitalei, Prefectura și conducerea RATB știu că sute de autobuze și tramvaie au fost retrase din circulație din cauza stării tehnice

Tudor Florian Ivan
lider sindical

Federația Sindicatelor Șoferilor din România 2014, condusă de Ion Usturoi, a depus memorii la Guvern și Prefectura Capitalei prin care cere declanșarea unor anchete privind privatizarea subsecțiilor din cadrul RATB.

Solicităm analiza managementului neperformant susținut și impus de Consiliul General al Municipiului București și Conducerea Primariei Municipiului București în ultimii 25 de ani. Va solicităm demararea unei achete pentru a fi verificat cum au fost privatizate diverse subsecții ale RATB din care unele au fost falimentate. Dăm exemplu serviciile de taxi, maxi-taxi, service-urile Ciclop, Titulescu, CAR-RATB, iar altele au fost subevaluate și vândute cum a fost cazul Parking Ciclop, înstrăinat către DALLI Exim, cu ajutorul conducerii Primăriei Municipiului București. Director la DALLI Exim a fost Radu Jianu care mai târziu a ocupat funcția de șef achiziții la RATB de unde a vândut ilegal la fier vechi o parte din parcul RATB

Ion Usturoi
liderul Federației Sindicatelor Șoferilor din România

În documentele depuse la Guvern și Prefectură, sindicatele RATB precizeză că DNA nu finalizează controlul în urma raportului Corpului de Control al prim-ministrului și Curtea de Conturi. „Se dorește acoperirea jafului de la RATB prin lipsa de reacție a instituțiilor statului. (…). Adrian Crit fost director RATB a semnat un contract dubios cu Astra Vagoane Călători, în valoare de 600 de milioane de euro, pentru construcția de tramvaie. (…). Un alt fost director RATB, Viorel Popescu este acuzat de abuz în serviciu, în scopul obținerii de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave”, se precizeză în memoriile depuse la Guvern și Prefectura Capitalei.