2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:22
No menu items!

Căruţaş accidentat mortal după ce atelajul pe care îl conducea a fost spulberat de un TIR

spot_img

ambulanta

Un căruţaş, în vârstă de 70 de ani, din comuna vasluiană Ivăneşti, a fost accidentat mortal, luni seară, după ce atelajul pe care-l conducea, pe contrasens, a fost lovit în plin de un autotren. Traficul pe drumul naţional Vaslui – Bacău a fost blocat în totalitate timp de o oră.

Autotrenul circula din direcţia Vaslui către Bacău când, la un moment dat, şoferului i-a apărut în faţă o căruţă care mergea pe banda sa, deşi avea direcţia opusă de deplasare, potrivit mediafax.

Fără a mai putea evita impactul, şoferul TIR-ului a intrat în plin în atelaj, căruţaşul fiind proiectat câţiva metri prin aer, pe sensul opus de mers.

„Echipajul medical al ambulanţei deplasate la locul accidentului a încercat să-l resusciteze pe bărbatul de 70 de ani, însă fără succes. Întrucât victima se afla pe un sens de mers iar TIR-ul pe celălalt, s-a luat măsura de către poliţişti de a bloca circulaţia în totalitate pe acel sector de drum naţional dintre municipiile Vaslui şi Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

În urma cercetărilor la faţa locului, poliţiştii au constatat că bătrânul nu avea vestă reflectorizantă şi nici atelajul pe care-l conducea nu era semnalizat corespunzător.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele şoferului de TIR, un bărbat de 41 de ani din localitatea vasluiană Perieni, pentru ucidere din culpă.

D.M.