-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:41
No menu items!

Băsescu scoate din nou securea războiului cu ”puciştii”

spot_img

Preşedintele Traian Băsescu a ieşit luni seara cu un atac dur la colegii de guvernare, foştii ”pucişti” şi artizani ai ”loviturii de stat” privind suspendarea din 29 iulie.

Băsescu a subliniat că România este acum într-o situaţie dificilă din mai multe motive, în primul rând în modul în care este evaluată în familiile din care facem parte – Uniunea Europeană şi NATO. ”Ca urmare a evenimentelor din lunile iulie -august, România este pusă sub semnul întrebării ca stat de drept. V-aş reaminti principalele evenimente, reducerea atribuţiilor Curţii Constituţionale, care s-a petrecut prin ordonanţe de urgenţă, demiterea fără motiv a avocatului poporului, suspendarea preşedintelui României, încercarea de a falsifica votul românilor printr-un număr mare de voturi false introduse în urne şi, nu în ultimul rând, încercarea de a modifica listele electorale după consumarea Referendumului. Toate acestea au făcut ca România să fie suspectată că nu-şi mai menţine valorile statului de drept şi valorile europene. Mai mult decât atât, ca semn de îngrijorare, s-a stabilit realizarea unui raport suplimentar al Comisiei Europene pe MCV care vizează în primul rand instituţile statului de drept. Cel mai pregnant eveniment care i-a afectat pe români, nu pe politicieni, a fost că urmare a evenimentelor din iulie-august în luna septembrie când trebuia să se ia decizia de intrare în spaţiul Schengen. S-a mers pe amânarea acestei decizii, România ieşind din criteriile politice care au fost îndeplinite înainte de începerea negocieriloor de aderare al UE-  criteriul politic, de la Copheaga”, a declarat şeful statului la Palatul Cotroceni.

Nu sunt îngrijorat de pierderea celor 471 de parlamentari

Preşedintele a subliniat că nu este îngrijorat de pierderile pentru cei 471 de parlamentari, pentru că pierderea neintrării în Spaţiul Schengen îi vizează direct pe români şi mai ales economia românească care acum este menţinută în sistemul de controale vamale. ”Deci şi cetăţenii şi economia au avut de pierdut foarte mult ca urmare a amânării deciziei de intrare în Spaţiul Schengen pe care o puteţi vedea în concluziile Consiliului European din primăvară. Fuseseră stabilite pentru luna septembrie. Nu venim să ne ducem la televizor – ba da, ba nu. În concluziile Comisiei Europene din primăvara anului 2012 se stabilise o decizie pentru intrarea în Spaţiul Schengen în septembrie 2012. Din păcate, evenimentele din vară au dus la amânarea pe termen nelimitat a unei astfel de decizii care îi afectează pe români şi economia românească. Decizia Comisiei de a avea un nou raport pe MCV în luna decembrie era una ca să ne ajute să se constate eventual că a fost o rătăcire a politicienilor în vară. A câştigat vreun român vreun leu din revocarea avocatului poporului, din reducerea atribuţiilor Curţii Constituţionale, din suspendarea preşedintelui? Nu, toate acestea au fost făcute pentru politicieni pentru ca să ajungă la controlul pentru justiţie”, a spus preşedintele Băsescu care şi-a exprimat temerea că România nu mai poate fi în continuare un stat de drept, în timp ce reacţia politicienilor care blochează funcţionarea Justiţiei nu este decât una de dispreţ pentru interesul românilor

Reacţia politicienilor, una de dispreţ pentru interesul românilor

Reacţia politicienilor nu este decât una de dispreţ pentru interesul românilor. La Senat a existat o hotărâre definitivă a ICCJ prin care s-a constatat incompatibiliteta unui senator. Care a fopst reacţia Senatului? Aşa ceva dmeonstrează că Romania nu este stat de drept. La Camera Deputaţilor pentru doi foşti miniştri s-a cerut începerea urmării penale. Reacţia CD a fost să nu încunviinţeze, să nu permită prin vot începerea urmării penale. Este cumva interesuil românilor şi blocarea decizie ICCJ şi solicitarea procurorilor pentru investigarea a doi foşti miniştri? Nu, este în folosul politicienilor şi atât. Indiferent cât de vocali sunt politicienii la televiziuni nu vor convinge pe nimeni că Romania si-a însuşit valorile statului de drept atât timp cât Justiţia este împiedicată să-şi facă treaba, a completat Băsescu.

ANI a constatat săptămâna trecută incompatibilitatea a patru demnitari. N-a existat nicio reacţie decât reacţii de solidarizare cu cei patru demnitari incompatibili. Acesta este un alt lucru care nu este în favoarea românilor, dar este în favoarea unor politicieni Nu au nicio legătură cu inetresul naţional acese atitudini de solidarizare cu oamenii care se presupune că au încălcat legea. Oriunde în lumea civilizată când un ministru, un parlamementar este suspectat de eventuale acte de corupţie sau de incompatiblităţi sau de lucruri în neregulă, el demisionează. La noi politicienii se solidarizează unii cu alţii. Or asta demonstrează că nu suntem stat de drept, iar efectele le vom vedea în raportul MCV din luna decembrie sau ianuraie când va fi emis. (C.C)