6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:20
No menu items!

Băsescu: Nu există niciun document între guvern și FMI, prin care România să fie obligată să introducă acciza

spot_img

Basescu_Traian

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul unei declarații de presă susținută la Palatul Cotroceni, că România nu este obligată de acordurile cu Fondul Monetar Internațional (FMI) să introducă acciza de 7 eurocenți/litru la carburant.

Declarațiile lui Traian Băsescu:

  • Salut începerea dezangajării forțelor militare ale Rusiei de la frontiera cu Ucraina. Este un prim semn de început de relaxare în regiune. Probabil, ceea ce se întâmplă în aceste ore, începerea retragerii unităților militare ruse de la frontiera estică a Ucrainei, e un prim rezultat al discuțiilor Obama – Putin, dar și al discutiilor de la Paris de ieri între Lavrov și Kerry. Un semn bun, care însă nu trebuie să ne reducă atenția cu privire la eventuale evoluții care pot fi în această regiune. Federația Rusă a probat că poate fi impredictibilă.
  • Fără o legatură expresă, vă pot informa că pe 25 martie am transmis o scrisoare tuturor membrilor Consiliului European, în care rugam să analizeze posibilitatea ca acordul de asociere și cel de liber schimb cu Republica Moldova să fie semnat pe 27 mai. Am adresat-o și lui Van Rompuy, și lui Barroso. La ultimul Consiliu, la solicitarea mea, s-a obținut o devansare din august până în iulie, dar cred că avem o bună oportunitate să semnăm pe 27 mai, când avem un consiliu european informal. Mai avem și o problemă tehnică – dacă vor fi gata traducerile în cele 27 de limbi oficiale ale UE.
  • Cred că e cea mai importantă știre a ultimelor săptămâni faptul că Federația Rusă începe dezangajarea militară de la granița cu Ucraina.

Despre ceremoniile privind aderarea la NATO și acciza pe carburant:

  • Observ că azi premierul a muncit din greu, a făcut foarte multe declarații, ceea ce înseamnă munca lui de premier, și n-aș vrea să rămână fără răspuns. Legat de ceremonia de marcare a zece ani de la intrarea în NATO. Am înțeles că pot să participe doar cei care s-au implicat în procesul de aderare. Chiar dacă nu mi se pare că are dreptate, îi spun că am fost foarte implicat în acest proces. Am fost ministru în 1996-2000, am urmat toți poziția favorabilă NATO în conflictul cu Serbia. Ca opozant, vorbeam de axa Londra-Washington, axa pe care premierul mai încearcă s-o strâmbe acum, s-o mai ducă și prin alte zări, dar lucrurile merg înainte. Dacă am merge pe logica lui Ponta, ce căuta el la Ziua Unirii, că nu l-am vazut în suita lui Cuza? Deși poate a luat un act al Unirii și a pus o semnătură plagiată pe el. Are fracturi de logică.
  • Dar cele mai grave frânturi de logică sunt cele legate de introducerea accizei pe carburant.
  • Nu există niciun document între guvern și FMI prin care România să fie obligată sa introducă acciza. Scuza pe care o spune Ponta, că ne-a obligat FMI, e o minciună. Așa cum nu există în documentele cu FMI electorata, despre care vad că nu mai vorbește mare lucru acum.
  • Referitor la creșterea prețului la combustibil, Ponta îmi reproșează că nu i-am scris și premierului Boc. Nu i-am scris, recunosc, dar iată motivele: în primul rând, pentru că România are un tratat de aderare la UE, și în acest tratat (dacă nu l-a pierdut ca pe contractul cu Bechtel) la pagina 156, se găsește un punct „4 a”, care spune că România va introduce acciza de 359/mia de litri benzină pina la 1 ianuarie 2011. Același tratat spune că România trebuie să introducă accize de 330 euro/mia de litri motorină până la 1 ianuarie 2013.
  • Deci Romania și-a respectat ce scria în Tratatul de aderare negociat în 2004, când Victor Ponta era șeful Corpului de control al premierului Năstase. Eu vreau să subliniez că nu poți să minți în spațiul public, mai ales când ești premier. Nu se poate guverna doar cu minciuni.
  • Nu puteam să-l cert pe Emil Boc pentru că în criza, paradoxal, datorită scăderii masive a producției în țările OPEC, prețul barilului de petrol a crescut, ca și cotația de la Bursa din Londra.
  • Vreau să subliniez încă o dată, și pentru Victor Viorel, că eu îmi asum parteneriatul cu Guvernul Emil Boc, și cele bune, și cele rele. Știu ca s-au întâmplat lucruri rele populației în mandatul lui Boc, și acelea au fost soluțiile ca România să nu mai fie în criză. Nu aveam bani de salarii, de pensii, și a trebuit să gasim soluții. Singura soluție pe care o resping de atunci a fost creșterea TVA. Dar s-a preferat în coaliție această soluție.
  • O spun încă o dată: ar fi fost dramatic dacă premier al României ar fi fost Victor Viorel, susținut și de Crinuț.
  • Revenind la acciza pe care premierul se cramponează să o introducă. Ea este o suferință inutilă pentru economie și pentru populație. Obligațiile din tratatul cu UE ni le-am împlinit, iar măsura luată de Ponta este una abuzivă, împotriva economiei și populației. Nu e nevoie de ea. Poate reduce cheltuielile unde nu sunt necesare, nu e nevoie de acciză. Practic, miza lui Ponta prin această taxă suplimentară de 42 de bani, este să-și creeze resurse pentru alimentarea baronilor în vederea campaniilor electorale din acest an.
  • Sursele pe care guvernul le are în bugetul de stat le-am mai spus: excesul de finanțare de la Ministerul Dezvoltării, al lui Dragnea. Acolo are fonduri pe care le poate reduce. Poate să ia fără grijă 1,2 – 1,5 miliarde din bugetul care a crescut exponențial în acest an.
  • Are un excedent de circa 600 milioane lei la Serviciul datoriei externe.
  • Are excedente și la asistența socială, în mod cert.
  • Cred că și un act de sadism, vrea să-și arate puterea de premier, nu înțeleg ce-l mina. Dincolo de faptul că baronii au pus piciorul în prag și l-au amenințat că nu scot oamenii la vot.
  • Ponta a mai lansat și înțelegerea pe care a făcut-o cu transportatorii. E un lucru complicat. Am aflat că Victor Viorel spune că vor lua banii înapoi cei care vor alimenta cinstit. Victor Viorel, îți spun de acum: Or să primească Finanțele camioane de facturi pentru oameni care nu au alimentat niciodată, și vei da înapoi echivalentul a 4 cenți, ceea ce va fi o lovitură pentru bugetul de stat. Sunt convins că imaginația românilor va funcționa.
  • Unii vor fi prinși, alții vor fi tolerați. Se va introduce în sistemul fiscal ceva greu de administrat. Vor fi costuri de administrare foarte mari. Vor trebui să găsească funcționari care să se uite în bonurile de alimentare. Cum vor scoate atunci când pe bon va fi și combustibil, și covrigi? Va fi o muncă titanică, în care mulți oameni vor plăti nevinovați când va veni controlul în urma lor.
  • Se creează o nișă de evaziune foarte mare.
  • Vor fi foarte mulți care vor face un sport din restituirea accizei de 4 eurocenți pe seama Ministerului de Finanțe. Administrarea accizei va avea un cost foarte ridicat.
  • Ce preconizează Ponta, că se face rambursarea o dată pe trimestru, gândindu-se că va pune la punct în 3 luni acest sistem e o eroare. Nu va putea fi pus la punct. Și atunci, are două alternative: ori să-i păcălească pe transportatori că le rambursează, ori să nu le platească.
  • Nu am nici o ezitare să spun că vor fi păcăliți și agricultorii. Înțeleg că ministrul Constantin a anunțat o compensare parțială. După ce s-au introdus atâtea taxe pentru agricultori, o creștere a costului la combustibil e tot ce-și mai doreau.
  • Dar micile firme de curierat, cu 3-5 salariați, care nu se încadrează la Transportatori, cum se vor descurca? Societăți familiale, firme mici vor fi afectate de aceasta creștere. De ce firmelor le acorzi o rambursare, iar populației nu? Sunt foarte mulți oameni care folosesc mașina personală ca sa ajungă la serviciu. E o discriminare grosolană. Pentru ce te îndrepți strict asupra populației și firmelor mici?
  • Eu cred că cea mai bună soluție este renunțarea, în ultimul moment, la aceasta acciză. Ajung cele 35 de taxe noi introduse de Victor Viorel, ajunge intrarea în plată a taxei pe stâlp de la 1 aprilie, nu mai trebuie și taxa suplimetară de 42 de bani pe litru de combustibil.
  • Dacă ar fi fost o necesitate, n-aș fi spus nimic. Dar este o nevoie politică-  să dea bani baronilor. La taxa pe stâlp nu a avut în mine un adversar, pentru că demult spun că trebuie lărgită baza de impozitare. România e țara cu cea mai mare resursă de combustibil, iar motorina va fi mai scumpă decit în Germania sau Austria. E inadmisibil și din punct de vedere economic, și din punct de vedere moral ce face Ponta.
  • Îmi permit să-l rog, să-i cer încă o dată să nu introducă această acciză. Nu o să moară nimeni din ea, dar în loc să mergem spre bine după criză, introducem taxe, acciza suplimentară.
  • Dar când vrei să cumperi mașini la ministere, să dai bani la baronii locali ca să ajungă la firmele de casă, facem asemenea excese. E o taxă inutilă, care va mări și prețurile, va îngropa multe afaceri mici, spre satisfacția baronilor locali.
  • Public o spun: dacă Ponta nu înțelege de unde poate reduce cheltuieli, sunt gata să-i arat în 30 de minute, fără să afecteze deloc finanțarea pentru funcționarea instituțiilor. Din buget se pot tăia excesele.
  • Fac un apel la premier: dacă nu știe – nu l-am suspecat niciodată că înțelege bugetul – îi arăt de unde să taie cheltuielile.

R.D.