1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:26
No menu items!

Băsescu, directorului FMI: România are nevoie să fie asistată încă doi ani

spot_img

EXCLUSIV Șefa FMI, Christine Lagarde, și-a programat o vizită, în iulie, la București

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi la întâlnirea cu directorul general al FMI, Christine Lagarde, că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că ţara noastră a reuşit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deşi au fost câteva probleme, dar au fost depăşite.

„Am reuşit să finalizăm al doilea acord cu FMI. Să fim cinstiţi, au fost câteva probleme, dar cu bunăvoinţa tuturor acordul a fost finalizat. Acum trebuie să pornim unul nou”, a afirmat Băsescu la începutul întâlnirii cu directorul FMI.

Lagarde a precizat că se află pentru prima dată în România şi abia aşteaptă negocierile pentru următorul pas, arătând că trebuie făcute mai multe reforme structurale. Directorul general al FMI se află în România, luni şi marţi, iar miercuri, o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România.

Autorităţile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.

Andrei Tudor