1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:02
No menu items!

Băsescu către procurorul general: „O să vă mai sun(…), pentru că, până la urmă, eu v-am numit”

spot_img

basescu-traian

Preşedintele Traian Băsescu a avut – în timpul ședinței de luni a CSM – un schimb de replici cu procurorul general, Tiberiu Nițu, căruia i-a atras atenția că-l va mai suna când vor fi probleme în funcţionarea sistemului, pentru că, până la urmă, el l-a numit, prin decret. Niţu i-a răspuns că el nu i-a spus nici să-l sune, nici să nu-l sune şi că nu s-a dus nicăieri, iar Băsescu a replicat: „Ei, nu v-aţi dus”.

Domnule procuror general, pentru că tot ne-am întâlnit aici, vreau să vă spun că o să vă mai sun, când o să fie probleme care vizează funcţionarea sistemului, pentru că, până la urmă, eu v-am numit, prin decret. Eu nu-s bun numai să numesc prin decret şi nu o să vă sun niciodată pentru vreun dosar, dar pentru lucruri în care am atribuţiuni, ca spre exemplu a veghea la buna funcţionare a statului, o să vă sun. Şi pe dumneavoastră, şi pe preşedintele CSM.

Traian Băsescu

președintele României

Procurorul general a replicat: „Eu nu v-am spus nici să mă sunaţi, nici să nu mă sunaţi. Nu m-am dus nicăieri”.

„Ei, nu v-aţi dus”, a spus Băsescu.

„Nu m-am dus la televizor”, a continuat Niţu.

„Nu la televizor, ştiţi unde v-aţi dus. Bine. O lăsăm aşa”, a replicat Traian Băsescu râzând.

Băsescu i-a mulţumit apoi lui Niţu că i-a trimis o scrisoare prin care-l ruga să respingă legea amnistierii şi graţierii. „Nu-i la mine legea, e la Curtea Constituţională”, a ţinut să precizeze Băsescu.

Niţu a explicat că scrisoarea se referea la momentul în care legea urma să ajungă la preşedinte, pentru promulgare.

„Deci, reacţii am avut. Deşi aveaţi scrisoarea şi atunci când aţi spus că nu am avut nicio reacţie. Dar, iarăşi, eu nu am ieşit la televizor, şi nu ies”, i-a spus Niţu şefului statului.

„Eu sunt politician”, i-a răspuns Traian Băsescu.

„Iar eu sunt magistrat”, a replicat Tiberiu Niţu.

„Nu era la mine legea. Îmi mai scrieţi ceva dacă ajunge legea?”, a întrebat preşedintele, procurorul general spunând că are scrisoarea în calculator.

Traian Băsescu a participat, luni, pentru aproximativ o oră la şedinţa CSM.

R.D.