-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:16
No menu items!

Băsescu, atac frontal la șefa misiunii FMI: Nu are ”experiență suficientă ca să conducă delegația în România”

spot_img

schaechter basescu

Președintele Traian Băsescu a declarat marți seară că măsura restructurării creditelor, propusă de Guvern cu susținerea BNR, este una greșită, sugerând că șefa misiunii FMI, Andrea Schaechter, nu are experiență suficientă să conducă misiunea Fondului în România. Acesta a adăugat că nu va semna scrisoarea cu finanțatorii externi dacă în document se introduce ”electorata”, alături de acciza suplimentară la carburanți.

„Și Fondul a greșit acceptând această soluție. Am văzut-o şi pe şefa delegaţiei, poate având o experienţă mai mică, fericită că s-a găsit o soluţie inovativă… Nu, doamna reprezantantă a Fondului! Ţi-o spun eu, preşedintele acestei ţări în care vii în misiuni! Experienţa îmi spune că este greşit! Iar doamna trebuie să aibă experienţă suficientă ca să conducă delegaţia Fondului în România”, a declarat Traian Băsescu la postul B1.

Citește și: ”Agricultorul” Băsescu o tutuiește în public pe șefa delegației FMI

Șeful statului a precizat că nu va semna scrisoarea cu Fondul dacă prin aceasta se introduce acciza suplimentară la carburanți sau măsura de restructurare a creditelor bancare, anunțată recent de Guvern. ”De asemenea, dac-mi va apărea în scrisoare această electorată, categoric refuz semnarea scrisorii. Pentru că ea, de asemenea, este necinstită”, a declarat șeful statului.

Băsescu a mai spus că BNR a impus în fața FMI această măsură, condiționând acordul de introducerea acestei măsuri. ”Sigur la banca națională s-a pus problema acestei mârșăvii în fața Fondului cu o fermitate care a spus: <Ori sunteți de accord, ori n-avem accord>. Vreau ca banca națională să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt. Imediat trebuie s-o părăsească. Instituțiile financiare știu că banca națională a fost implicată în acest lucru (…) Dintr-o dată am văzut că banca națională, care cam susținea că nu știe dacă-i cea mai bună soluție stimularea consumului, dintr-o dată s-a schimbat, spunând că vrea încurajarea consumului”, a adăugat Băsescu.

Șeful statului a mai anunțat că va chema românii în stradă, la mitinguri de protest, în cazul în care Guvernul va merge înainte cu măsura impunerii accizei la combustibil.

Guvernul vrea să stimuleze consumul printr-un credit fiscal, sub forma unei reduceri acordate la plata impozitelor, pentru persoanele cu venituri sub medie care obţin de la bancă restructurarea creditelor, dar numai în condiţii stabilite de stat, cu prelungirea scadenţei până la doi ani.

Măsura a atras critici din partea PNL, partid aflat la guvernare în coaliţia USL, întrucât această măsură limitează şansele implementării unei reduceri a contribuţiilor de asigurări sociale, iniţiativă a liberalilor care urma să fie introdusă de la mijlocul anului.

Cosmina Croitoru