-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:11
No menu items!

Băsescu a mai semnat un decret de grațiere

spot_img

Potrivit Administrației Prezidențiale, decizia șefului statului are la bază motive umanitare

basescu semnatura

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, un decret de grațiere pentru un rest pedeapsă cu închisoarea, care ar fi trebuit să fie executat de o femeie condamnată la 3 ani de închisoare pentru că a furat un telefon dintr-o locuinţă.

Administraţia Prezidenţială a transmis, într-un comunicat de presă, că preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de graţiere a Crinei Tănasă pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani de închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de Art. 192 alin. (2) Cod penal, precum şi a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de Art. 208 – 209 lit. a) Cod penal, dispusă prin sentinţa penală nr. 456/21.05.2002 a Judecătoriei Strehaia (judeţul Mehedinţi), pentru că a sustras un telefon mobil dintr-o locuinţă.

Decizia domnului preşedinte Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Doamna Crina Tănasă este mamă a şapte copii cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani şi suferă de afecţiuni psihice.

Administrația Prezidențială
comunicat de presă

R.D.