-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:19
No menu items!

Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu, cercetat în libertate

spot_img

Procurorii au decis să-l lase liber pe Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani

adrian_zglobiu

Bărbatul care l-a scuipat, sâmbătă, în Portul Constanța, pe preşedintele Traian Băsescu, şi care a fost reţinut de procurori în urma incidentului va fi cercetat în libertate.

Surse judiciare au precizat că procurorii au decis ca bărbatul să nu mai fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.

În aceste condiţii, bărbatul va fi pus în libertate duminică seară, după expirarea ordonanţei de reţinere valabilă 24 de ore, urmând să fie cercetat în continuare pentru ultraj şi loviri şi alte violenţe.

Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, care este şomer şi este din Constanţa, l-a scuipat pe Traian Băsescu în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală „Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc sâmbătă în dana de pasageri a Portului Constanţa.

R.D.