-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:37
No menu items!

Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu a încercat să se sinucidă

spot_img

Adrian Zglobiu a încercat să-şi ia viaţa de faţă cu procurorii

Zglobiu Adrian_ziuaconstanta.ro

Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu, a încercat să se sinucidă. El a încercat să-şi ia viaţa de faţă cu procurorii, în momentul în care un echipaj de poliţiei încerca să-l conducă la o nouă expertiză psihiatrică. Bărbatul a fost dus la spital. Starea lui este stabilă, însă acesta va rămâne sub supraveghere medicală, potrivit Antena 3.

Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, va sta 7 zile la Spitalul de Psihiatrie din Palazu Mare, Constanţa, fiind obligat să se interneze. El ar trebui să stea internat şapte zile într-un spital, unde va fi evaluat pentru a treia oară de medici. Acesta spune că a fost ameninţat că, dacă nu-şi semnează internarea, ar putea sta în spital 30 de zile fără voia lui, prin ordin judecătoresc. De teamă, a semnat.

Adrian Zglobiu, care este şomer şi este din Constanţa, l-a scuipat pe Traian Băsescu în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală “Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc sâmbătă în dana de pasageri a Portului Constanţa.

Preșdintele Traian Băsescu a depus o plângere penală împotriva lui Adrian Zglobiu. Sesizarea a fost înregistrată, luni dimineață, la Parchetul Tribunalului Constanța. Traian Băsescu îl acuză pe Adrian Zglobiu de ultraj.

D.M.