1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:38
No menu items!

Băncile se implică în atragerea fondurilor europene. Ce activități vor prelua instituțiile de credit

spot_img

Băncile se implică în atragerea fondurilor europene. Ce activități vor prelua instituțiile de credit

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) vrea să externalizeze anumite activități derulate în prezent de către instituțiile publice implicate în gestionarea fondurilor europene către instituțiile de credit, a transmis miercuri Asociația Română a Băncilor (ARB). Cele două instituții sunt de părere că astfel va fi accelerat procesul de evaluare a cererilor de finanțări nerambursabile.

”Vrem să implicăm sistemul bancar în atragerea fondurilor europene alocate României în perioada de programare 2014-2020, atât în efectuarea plăților către beneficiari, cât și în procesul de selecție și evaluare a proiectelor depuse pentru contractarea de finanțări europene”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.

Oficialul a mai spus că vrea ca plățile către antreprenori să fie făcute direct prin bănci, pentru a avea un flux financiar optim, care să asigure încasarea banilor de către beneficiari în cel mai scrut timp posibil.

”În același timp, intenționăm să cooptăm băncile în procesul de selecție și evaluare a proiectelor, dar și în implementarea acestora, prin delegarea unora dintre atribuțiile pe care le au în prezent instituțiile. În acest mod vom eficientiza acest proces prin eliminarea verificărilor care, momentan, se dublează în cazul proiectelor care au cofinanțare bancară, iar proiectele eligibile vor fi finanțate mult mai repede”, a punctat Teodorovici.

La rândul său, ARB a transmis reacția comunității bancare, care consideră că propunerea MFE este o soluție viabilă pentru accelerarea procesului de evaluare a cererilor de finanțări nerambursabile.

”Comunitatea bancară din România este interesată să contribuie la elaborarea și îmbunătățirea legislației privind managementul financiar al fondurilor europene, alături de toate părțile implicate, obiectivul fiind creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene”, a declarat Radu Grațian Ghețea, președintele ARB.

ARB a înființat, încă din luna aprilie 2013, Comisia pentru fonduri europene, formată din specialiştii băncilor, activitatea acestora fiind dedicată identificării şi implementării măsurilor de creştere a ratei de absorbţie a fondurilor europene.

Comisia pentru fonduri europene cooperează cu specialiștii din cadrul MFE. Cele două organizaţii urmează să definitiveze în zilele următoare un calendar de lucru cu principalele acţiuni.

Valoarea fondurilor structurale şi de coeziune solicitate Comisiei Europene pentru a fi rambursate României a ajuns la peste 4,1 miliarde de euro, ceea ce corespunde unei rate de absorbție de 21%, potrivit unui comunicat al MFE.

În perioada 1 mai 2012 – 9 august 2013, România a solicitat returnarea a peste 2,46 miliarde de euro din fondurile structurale şi de coeziune, în timp ce în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 aprilie 2012 documentele transmise Comisiei au acoperit finanţări în valoare de 1,63 miliarde de euro.

Cosmina Croitoru