-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:29
No menu items!

Buzău: Turist din Bucureşti, mort în apropierea unei tabere de cercetare

spot_img

Bărbatului i s-ar fi făcut rău după ce ar fi băut un energizant şi ar fi fumat o ţigară

ambulanta

Un turist din Bucureşti a murit, luni, în apropierea unei tabere de cercetare organizată în localitatea Bozioru, din Buzău. Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă au afirmat că bărbatului i s-ar fi făcut rău după ce ar fi băut un energizant şi ar fi fumat o ţigară.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Buzău, Rodica Corneci, a precizat că bărbatului, în vârstă de 40 de ani, i s-ar fi făcut rău după ce ar fi băut un energizant şi ar fi fumat o ţigară, fiind observat de către participanţii la o tabără din zona Nucu, comuna Bozioru, care au încercat să îl ajute. Ulterior, aceştia au sunat la numărul unic de urgență 112, întrucât bărbatul devenise cianotic şi nu mai răspundea la stimuli.

În zonă a fost trimis un elicopter de la SMURD Galați, deoarce ambulanţa nu poate ajunge în zona Nucu, drumurile fiind practicabile doar cu piciorul. Ajunşi la faţa locului, paramedicii l-au găsit pe bărbat în stare de inconştienţă, iar manevrele de resuscitare au fost fără rezultat, fiind declarat decesul.

Potrivit unor surse medicale, cel mai probabil, bărbatul a suferit un infarct.

Din primele informaţii reiese că bărbatul, care era din Bucureşti, venise la un prieten care participă la tabăra de cercetare.

 D.M.