1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:15
No menu items!

Burger King cumpără rețeaua de cafenele Tim Hortons pentru 11,5 mld. $. Se confirmă mutarea în Canada

spot_img

Compania vrea să evite dubla taxare la care s-ar expune în SUA

burger king

Gigantul fast-food american Burger King a încheiat un acord pentru cumpărarea lanţului canadian de cafenele Tim Hortons, printr-o tranzacție în valoare de 11,53 de miliarde de dolari, confirmând astfel planul de a-şi muta sediul în Canada pentru a beneficia de taxe mai scăzute.

Acționarii Tim Hortons Inc. vor primi câte 65,50 de dolari canadieni și 0,8025 acțiuni de la noua companie pentru fiecare acțiune cedată.

Sediul central al noii companii va fi în Canada. Reuters arată că principalul motiv al mutării sediului în Canada este evitarea dublei taxări pentru profiturile de pe alte piețe.

Burger King Worldwide Inc. este a doua companie americană ca mărime din domeniul fast-food.

Tranzacția va duce la crearea celui de-al treilea lanț de fast-food la nivel mondial, cu vânzări anuale de 22 miliarde de dolari și 18.000 de restaurant în 100 de țări. Tim Hortons este cea mai mare companie din Canada la vânzări de cafele și gogoși.

3G Capital, care deține acum 70% din Burger King, va deține pachetul majoritar și din noua companie. Cele două branduri ar urma să funcționeze separate în continuare.

Taxele corporatiste din Canada se ridică la 26,5%, iar în SUA, la 40%.

Această tranzacție va intensifica dezbaterile din SUA referitoare la companiile care își mută sediile pentru a beneficia de taxe mai mici, o practică des întâlnită în Europa.

V.B.