-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:26
No menu items!

Bunurile persoanelor și companiilor ruse aflate pe listele de sancțiuni, vizate de Europol

spot_img

Biroul european de poliţie Europol a anunţat că a lansat o operaţiune care vizează bunurile persoanelor şi companiilor ruse sancţionate din cauza războiului din Ucraina, scrie AFP.

Agenţia, cu sediul la Haga, a lansat această operaţiune numită Oscar împreună cu statele membre ale UE, precum şi cu agenţiile Eurojust şi Frontex.

Operaţiunea urmăreşte „să susţină anchetele financiare ale statelor membre ale UE ţintind bunurile infracţionale deţinute de persoane fizice şi juridice sancţionate în legătură cu invazia rusă a Ucrainei”, a declarat Europol într-un comunicat.

De asemenea, urmăreşte „să sprijine anchetelor penale efectuate de statele membre cu privire la eludarea sancţiunilor comerciale şi economice impuse de UE”.

Operaţiunea Oscar va continua cel puţin un an şi include o serie de anchete distincte, a precizat agenţia.

Europol va facilita schimbul de informaţii şi servicii între parteneri şi va oferi sprijin operaţional într-o serie de anchete financiare care vizează bunuri criminale şi eludarea sancţiunilor economice ale UE legate de invazia Ucrainei.

În plus, Europol va oferi sprijin analitic personalizat anchetelor, expertiză medico-legală şi tehnică şi sprijin financiar autorităţilor naţionale competente.

Agenţia europeană pentru cooperare judiciară, Eurojust, va facilita schimbul de informaţii strategice şi operaţionale, va oferi asistenţă juridică şi sprijin juridic şi va consolida cooperarea dintre autorităţile naţionale de anchetă şi judiciare.

Frontex va contribui la operaţiune prin consolidarea controlului asupra persoanelor care trec frontierele externe ale UE şi care intră sub incidenţa sancţiunilor.

                                                                                                                   Adina Silav