Subsidiarele din Bulgaria ale băncilor grecești sunt „sub control” pentru a evita transferul de fonduri spre Grecia, a declarat ministrul bulgar al Economiei
Ministrul Bozhidar Lukarski, citat de agențiile de presă bulgare spune că în acest moment nu există turbulențe în sistemul bancar, dar băncile grecești au fost puse sub control preventiv, astfel încât resursele lor financiare să nu poată fi trimise în Grecia.
Banca Națională a Bulgariei a refuzat să comenteze declarațiile ministrului Economiei, dar în ultima perioadă și-a întărit controalele asupra băncilor bulgare, urmărind posibile efecte secundare apărute ca urmare a crizei datoriilor Greciei.
Primele patru mari bănci grecești (Piraeus Bank, Eurobank Ergasias, National Bank of Greece și Alpha Bank) controlează aproximativ 28% din activele bancare din Bulgaria.