-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:55
No menu items!

Bulgaria a descoperit 70 migranți ilegali. Șoferul și călăuza sunt români

spot_img

Autoritățile din Bulgaria au descoperit, noaptea trecută, 70 de migranți ilegali în apropierea oraşului Sliven, unii dintre aceștia fiind transportați la spital, deoarece erau epuizați. Doi cetăţeni români, dintre care unul era şoferul, au fost şi ei reţinuţi, iar procurorii au demarat procedurile juridice împotriva lor, relatează Reuters.

Migranții au fost descoperiți într-o camionetă, pe autostrada din apropierea orașului Sliven, de poliția rutieră. Doi români îi conduceau pe cei 70 de migranți, fără acte, cu vârste cuprinse între 13 şi 38 de ani, la un centru pentru migranţi din Liubimeţ, din sudul Bulgariei. 

Migranții au declarat că sunt din Afganistan, iar paisprezece bărbați, care nu aveau documente, au fost duşi la spital, trei dintre ei fiind internați, sub observaţia medicilor.

Bulgaria este situată pe o rută folosită de migranţii din Orientul Mijlociu şi Afganistan pentru a ajunge în Uniunea Europeană. Cei mai mulți migranți nu rămân în Bulgaria, ci vor să ajungă în ţările din vestul Europei.

Bulgaria şi-a intensificat controalele la graniţa sa cu Turcia, precum şi în întreaga ţară, pentru a combate un aflux de migranţi în creştere şi pentru a dovedi că este capabilă să păzească frontiera externă a Uniunii Europene.

E. Stan