1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:11
No menu items!

Bulgaria a decis să trimită arme și muniție Ucrainei

spot_img

Parlamentul de la Sofia a aprobat, joi, ca Bulgaria să se alăture ţărilor care trimit ajutor militar Ucrainei pentru ca aceasta să se apere în faţa agresiunii ruse, relatează agenţia EFE și Agerpres.

Rezoluţia adoptată sprijină trimiterea de ajutor militar în cadrul ”eforturilor comunităţii internaţionale de a ajuta victimele agresiunii”, dar pune drept condiţie să nu fie slăbite capacităţile militare ale Bulgariei.

Un număr de 175 de deputaţi din partidele care se descriu drept pro-europene şi o mică formaţiune pro-rusă au susţinut rezoluţia, respinsă de Partidul Socialist şi de formaţiunea naţionalistă Vazrazhdane (Renaşterea).

Textul prevede că în termen de o lună guvernul va prezenta parlamentului o propunere concretă asupra tipurilor de armament ce ar putea fi oferite Ucrainei, dar în acelaşi timp să se negocieze cu Uniunea Europeană şi NATO înlocuirea vechilor echipamente militare sovietice cu sisteme moderne.

Bulgaria dispune de un mare arsenal de muniţii de fabricaţie sovietică ce pot fi folosite de armata ucraineană.

                                                                                                                   Adina Silav