1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:28
No menu items!

Bugetul pe 2014, dezbătut în plenul Parlamentului. Ponta a rugat parlamentarii să aprobe bugetul, pentru salarii şi pensii

spot_img

Victor-Ponta_Congres-PSD_SZ-491x380

Camera Deputaţilor şi Senatul au început, marţi, dezbaterea proiectului de buget pentru 2014. Ședinţa plenului reunit este programată să dureze până la miezul nopţii.

Rog toţi parlamentarii României care consideră că este nevoie de creşterea pensiilor, mărirea salariului minim, subvenţii, autostrăzi în Transilvania sau alte regiuni, de stabilitate fiscal-bugetară şi politică… Bugetul este aşteptat de fiecare dintre cetăţenii României, cred că aici, în Parlament, este locul în care trebuie să se poarte toate discuţiile, chiar şi polemice, pe această temă, însă vreau să vă rog ca la finalul acestor dezbateri să vă gândiţi că în afara acestei clădiri sunt 20 milioane români care aşteaptă creşterea pensiilor, sprijinul pentru viaţa lor de zi cu zi şi, după ce se epuizează bătăliile politice obişnuite, să avem aprobată, promulgată şi posibil de aplicat această lege care va face viaţa românilor mai bună.

Victor Ponta

premier

Ponta a mai afirmat că acele critici legate de bugetul prea mare acordat autorităţilor locale, formulate inclusiv de preşedintele Traian Băsescu, nu reprezintă un argument valabil atât timp cât fostul guvern a asigurat alocaţii mult mai mari pentru administraţia locală, care s-au dovedit chiar insuficiente.

La şedinţa de marți a plenului Parlamentului sunt prezenţi 338 de parlamentari, 242 fiind absenţi. De asemenea, sunt prezenţi membrii Cabinetului.

Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Potrivit deciziei Birourilor Permanente, la dezbaterile generale asupra bugetului, Guvernul are timp de intervenţie de 50 de minute, iar grupurile parlamentare au în total 98 de minute, astfel: PSD- 40 de minute, PNL- 25 de minute, PDL – 12 minute, PPDD – 7 minute, UDMR – 4 minute, PC – 5 minute, iar minorităţile -3 minute.

Pentru fiecare articol din proiect sunt alocate câte 5 minute de dezbateri şi câte un minut pentru fiecare amendament, iar pentru dezbaterile anexelor se alocă 20 de ore.

R.D.