Guvernul condus de Marcel Ciolacu demonstrează încă o dată că este preocupat mai mult de propriile interese decât de bunăstarea românilor. Dezbaterea bugetului pentru anul 2025 a fost un spectacol de incompetență și nepăsare față de contribuabili. Deputatul Claudiu Năsui a atras atenția asupra nenumăratelor abuzuri și cheltuieli nesăbuite care se regăsesc în acest buget.
Buget construit pe minciuni
În urma ședinței maraton, Claudiu Năsui a explicat că veniturile prevăzute în buget sunt „masiv supraevaluate”, în timp ce cheltuielile sunt „subevaluate sau ascunse”. Practic, guvernul creează o iluzie financiară pentru a da impresia că gestionează responsabil banii publici, când în realitate pregătește terenul pentru noi creșteri de taxe.
Guvernul risipirii banilor publici
Năsui a descoperit, pe parcursul ședinței, o serie de cheltuieli nejustificate și abuzive. Mulți miniștri și șefi de agenții nu știau ce sume au la dispoziție, semn că nu își înțeleg responsabilitatea asupra banilor publici. În timp ce românii sunt împovărați de taxe și inflație, „aristocrația bugetară” se lăfăie pe banii contribuabililor, fără să ofere nicio justificare pentru cheltuielile nesimțite.
Taxe mai mari după alegerile prezidențiale
Concluzia deputatului USR, care este susținut de colegii săi, este una sumbră: românii trebuie să se pregătească pentru o nouă serie de taxe după alegerile prezidențiale. PSD și PNL încearcă să ascundă dezastrul financiar până la alegeri, dar odată ce acestea vor trece, guvernul va impune noi poveri fiscale asupra populației. În loc să reducă taxele și să elimine cheltuielile inutile, actuala coaliție de guvernare pregătește o nouă lovitură asupra cetățenilor.
În timp ce guvernanții își asigură salarii și beneficii uriașe, românii de rând sunt cei care vor suporta costurile acestui buget iresponsabil. Fiecare leu cheltuit de stat provine din buzunarul contribuabilului, iar acest lucru pare să fie ignorat complet de actuala clasă politică.
D.Constantin