-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:42
No menu items!

Bugetul de salarii și deconturi al noilor șefi din CFR, 220.000 de euro

spot_img

Dan Costescu, noul director general al CFR S.A., împreună cu alți patru colegi din Consiliul de Administrație, au la dispoziție aproximativ 220.000 de euro pentru pentru salarii și deconturi, în 2015

cfr_locomotiva

În anexa bugetului de venituri și cheltuieli pe acest an, CFR SA a prevăzut costuri aferente contractului de mandat și a altor organe de conducere si control, comisii și comitete în valoare de aproximativ 966.000 de lei.

Pe lângă Dan Costescu, numit la începutul lunii martie în această funcție, cei patru membri ai Consiliului de Administrație CFR SA, numiți la jumătatea lunii februarie, sunt Șerban Raicu, Mihuț Marius Pițigoi, Mircea Jorj și Viorel Crețu.

CFR SA are bani și pentru diverse prime și bonusuri – 6,8 milioane de lei. Cheltuielile cu angajații CFR SA sunt prevăzute a fi de 835 milioane de lei, din care 655 milioane de lei sunt costurile cu salariile. Numărul mediu de personal prognozat la finele anului este de 22.455 de angajați, iar câştigul mediu lunar pe salariat, determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, de 2.540,82 lei.

CFR SA a prevăzut plăți restante și creanțe de peste 244 milioane de euro în acest an. Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2015 prevede plăți restante în valoare de aproximativ 277 milioane de lei și creanțe de 800 milioane de lei.

Veniturile totale ale CFR S.A. vor fi de 2,52 miliarde de lei, iar cheltuielile totale, de aproximativ 2,42 miliarde de lei.

Dacă în 2014 valoarea investițiilor a fost de circa 1,7 miliarde de lei, anul acesta conducerea CFR SA cheltuiește 3,77 miliarde de lei pentru reabilitarea și întreținerea căii ferate, cea mai mare parte fiind bani europeni. Alocațiile de la buget pentru investiții sunt de circa 20 milioane de lei.

Ștefan Etveș