5.1 C
București
luni, 30 decembrie 2024 - 18:16
No menu items!

Bucureștiul, un mare șantier la început de școală. Unde se va circula cel mai greu

spot_img

Extindere metrou, modernizări la linii de tramvai, lucrări la rețeaua de termoficare, Capitala este un imens șantier la început de toamnă. În condițiile în care luni, 9 septembrie, începe anul școlar, traficul va fi un coșmar pentru mare parte dintre bucureșteni. Brigada Rutieră a făcut recomandări pentru zonele cu circulație îngreunată.

Conform Poliției și Primăriei, cel puțin 10 mari șantiere vor perturba traficul bucureștean. Cele mai aglomerate zone vor fi în sectorul 1, la intrarea din nord, unde se lucrează, în 4 șantiere, la Magistrala M6 de Metrou, Lotul 1 – 1 Mai-Tokyo. În total, M6 va avea 12 stații de metrou. Cea mai aglomerată zonă de aici va fi intersecția Calea Griviței cu Bd. Ion Mihalache.

Circulația va fi îngreunată și spre Casa Presei/Bd. Expoziției.

„Bd. Mărăști, sensul de mers dinspre Bd. Expoziției (Piața Montreal) către Piața Presei Libere – execuție magistrala de metrou M6;Banda I a bretelei de circulație de pe Șos. București-Ploiești, sensul de intrare în Mun. București, în zona intersecției cu str. General Holban – execuție magistrala de metrou M6”, avertizează Poliția Rutieră.

Și tot pentru metrou, pentru extinderea liniei care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni sunt lucrări de suprafață, la La Fântâna Miorița, unde a dispărut câte o bandă pe fiecare sens. 

În sectorul 3, se lucrează la modernizarea liniei de tramvai din zona de est, pe strada Nicolae Teclu

Pe segmentul de drum cuprins între Depoul de tramvaie Titan și Bld. Theodor Pallady, sensul de deplasare dinspre Splaiul Unirii către Bld. Theodor Pallady, circulația de va desfășura într-un singur sens. De asemenea, este restricționat accesul vehiculelor pe Str. Nicolae Teclu dinspre Bld. Theodor Pallady.

Alte artere din București cu trafic rutier deviat sau restricționat parțial ca urmare a lucrărilor la infrastructura rutieră:

  • Prelungirea Ghencea de la Str. Gârleni până la Str. Brașov 
  • Șos. Pantelimon, între Șos. Morarilor și Șos. Vergului
  • Bd. Iancu de Hunedoara
  • Bd. Libertății între Bd. Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie, benzile I și III
  • Șos. Mihai Bravu (banda I), între Str. Vatra Luminoasă și Șos. Iancului
  • Calea Plevnei.

M. Nedelcu