-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:22
No menu items!

Bucureștiul și alte 11 județe înregistrează peste 100 de cazuri Covid la suta de mii de locuitori

spot_img

Peste 30% din totalul cazurilor de COVID-19 s-au înregistrat, săptămâna trecută, în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timiş şi Suceava, informează, marţi, Institutul Naţional de Sănătate Publică, conform Agerpres. În 11 judeţe şi municipiul Bucureşti se înregistrează o rată de incidenţă cumulată peste 100 de cazuri la suta de mii de locuitori. O rată similară de incidență a fost înregistrată în prima jumătate a lunii august.

”În săptămâna 14 – 20 septembrie, 32,8% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timiş şi Suceava’‘, precizează INSP, în raportul săptămânal de supraveghere, bazat pe datele raportate până pe 20 septembrie.

INSP arată că 32% din totalul deceselor din cauza noului coronavirus au fost înregistrate, în aceeaşi perioadă, în Bucureşti, Maramureş, Bihor, Hunedoara şi Prahova.

În 15 judeţe există un trend ascendent în ceea ce priveşte noul coronavirus – Alba, Botoşani, Cluj, Covasna, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea şi Vâlcea.

Potrivit INSP, 1 din 23 de cazuri totale de coronavirus a fost înregistrat la personal medical.

Totodată, 80,7% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59,8% – la bărbaţi.

95% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată, cum ar fi afecţiuni cardiovasculare, diabet, afecţiuni neurologice, renale, obezitate, afecţiuni pulmonare, neoplasm.

În ceea ce priveşte numărul de focare înregistrate săptămâna trecută (208 în total), 44 au fost în unităţi medico-sanitare, 38 – în centre rezidenţiale pentru copii sau vârstnici, 38 – familiale, 33 – în unităţi de producţie, 18 – la operatori economici, 15 – în instituţii publice, 13 – învăţământ, 3 – teatru/operă, 2 – club sportiv, 2 – Horeca, 2 – comunitar.