-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:21
No menu items!

Bucureștenii ar putea intra în iarnă fără căldură

spot_img

Directorul general al Electrocentrale București (ELCEN), Marcel Nicolaescu, avertizează că bucureștenii riscă să rămână fără apă caldă, în această iarnă, dacă nu se găsește o soluție pentru plata datoriilor pe care RADET le are la ELCEN.

Deși primarul interimar al Capitalei, dădea garanții, săptămâna trecută, că energia termică va fi distribuită în condiții normale, directorul ELCEN afirmă că sutele de milioane pe care le are de încasat, ca datorii restante, de la RADET, nu au fost plătite. În condițiile în care ELCEN nu va încasa măcar o mare parte din bani, nu va mai fi în măsură să furnizeze energia termică pentru această iarnă.

Marcel Nicolaescu a explicat că ELCEN are, ca efect al restanțelor financiare ale RADET, datorii către producătorii și distribuitorii de gaze, care „au alte reguli de joc” și cer banii.

Trag un semnal de alarmă: dacă Primăria, conform soluțiilor pe care le-am dat prin rectificarea bugetului, prin darea în avans a bugetului pe trimestrul patru, nu ne dă câteva sute de milioane, noi nu putem intra în iarnă, determinat de faptul că avem de încasat debit principal 650 de milioane de euro, o marfă pe care am livrat-o, dar nu am încasat-o. Noi astăzi suntem datori la furnizorii de gaze, care majoritatea sunt privați, au alte reguli de joc, 150 de milioane de euro. Este o presiune extraordinară pe noi

Marcel Nicolaescu
directorul ELCEN

La rândul său, prim-vicepreședintele PNL, Cristian Bușoi, a subliniat că RADET și ELCEN trebuie să se asigure că bucureștenii nu vor rămâne fără căldură.

Pe termen scurt, în această toamnă, cred că trebuie ca RADET și ELCEN să comunice și să se asigure că nu vor rămâne bucureștenii fără căldură și apă caldă. Aici este nevoie și de implicarea Primăriei, și de cea a Guvernului, pentru că, la rândul său, ELCEN are datorii, cele mai mari fiind tot către o societate de stat, care este Romgazul, urmând ca, în perspectiva anului viitor și în perspectiva următorilor patru ani, să se pună în aplicare un plan foarte coerent de modernizare, de subvenționare, eficientizare, redimensionare a capacității de producție, de distribuție

Cristian Bușoi

Potrivit acestuia, RADET are nevoie de soluții urgente, de investiții masive, în următorii ani, în rețele.

Andrei Tudor