3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:12
No menu items!

Bucureşti: Parcări gratuite pentru cei care nu folosesc maşinile pe timpul iernii. Care sunt condiţiile pentru obţinerea lor

spot_img

bucuresti

Primarul Neculai Onţanu a anunţat marţi că locuitorii Sectorului 2 care nu circulă iarna cu autoturismele le pot lăsa, gratuit, până în 1 martie, în două parcări, cu capacitate totală de 550 de locuri, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 2 (PS2).

Începând de marţi, cei interesaţi au la dispoziţie un număr de 250 de locuri de parcare în incinta Hotelului Caro, situat pe Bulevardul Barbu Văcărescu, numărul 164, precum şi alte 300 de locuri în incinta fostei S.C. Prodplast S.A. pe strada Ziduri Moşi numărul 23, precizează comunicatul de presă.

Toţi cei care nu circulă cu maşinile pe timpul iernii le pot lăsa, gratuit, până la data de 1 martie, în aceste parcări unde beneficiază de pază specializată, cu condiţia ca autoturismele să rămână parcate minim o săptămână.

Proprietarul autovehiculului trebuie să prezinte, la ambele parcări, actul de identitate, care să ateste că domiciliază pe raza Sectorului 2.

A.V.