6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:15
No menu items!

Bruxelles-ul critică, din nou, Guvernul pentru ”lipsa de viziune” în planificarea banilor UE

spot_img

Comisia Europeană a transmis, la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, o nouă critică Guvernului Ponta privind ”lipsa de viziune strategică” în utilizarea fondurilor europene pentru următorul exercițiu bugetar. Mai exact, experții de la Bruxelles spun, din nou, că prima versiune a Acordului de Parteneriat este prea vagă și nu dovedește că lecția dată de eșecul cheltuirii banilor UE este valorificată.

Observaţiile au fost transmise de către experţii Comisiei Europene (CE) prin intermediul misiunii României la Bruxelles, potrivit Mediafax. Prima versiune a Acordului, la care fac referire experții CE și care reprezintă, practic, o formă mult mai avansată decât un simplu draft a fost prezentată, în octombrie, membrilor Camerei Deputaţilor de premierul Victor Ponta şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Anterior, în 25 iulie, ministrul Toedorovici declara că Acordul de Parteneriat care urmează să fie trimis la Bruxelles în toamnă va fi „un document de bună calitate”. Asta în condițiile în care primul draft – care stabilea modul în care vor fi cheltuiţi banii europeni în perioada 2014-2020 – generase deja criticile Comisiei Europene, care l-a catalogat „incoerent şi fără priorităţi clare”, astfel încât trebuia refăcut până în septembrie.

”Propunerea făcută de guvernul României nu întrunește încă minimele condiții de calitate și credibilitate pentru a permite un dialog informal eficient privind viitoarele documente de programare”, transmitea Executivul de la Bruxelles, în luna aprilie a acestui an, într-o scrisoare transmisă guvernului de la București.

MFE a negat la acel moment că ar fi în culpă. „Scrisoarea primită de autorităţile române conţinea o serie de observaţii cu privire la situaţia pregătirilor prezentată CE în luna ianuarie 2013, un moment intermediar în acest proces. Între timp, România a parcurs o serie de etape necesare pentru pregătirea utilizării eficiente a fondurilor UE”, arăta ministerul condus de Eugen Teodorovici.

Chiar și așa, în varianta Acordului – disponibilă pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene la începutul lunii octombrie – MFE a păstrat literele ”X” și ”Y”, acolo unde trebuia să fie cifre exacte. Astfel, obiectivul Guvernului pentru următoarea perioadă de programare bugetară este formulat lacunar, fără cifre exacte pe indicatori relevanți precum forța de muncă sau creșterea economică.

”Reducerea discrepanțelor de dezvoltare economică și socială dintre România și statele membre UE, prin generarea unei creșteri suplimentare de X% a PIB și a unei creșteri suplimentare de Y% a ocupării forței de muncă până în 2022”, este descris obiectivul Executivului.

În același draft, ministerul include și unele cifre ambițioase, cum ar fi ipoteza unei rate de absorbție de 80%, în condițiile în care aceasta este de 21% în acest moment. Prin Acordul de Parteneriat, România își stabilește prioritățile de finanțare pentru perioada 2014-2020.

Cosmina Croitoru