Belgia este împreună cu Franța singura țară europeană care oferă legături directe cu țările aflate în centrul epidemiei de Ebola din Africa
Belgia a început luni controalele în cazul călătorilor proveniți din țările afectate de Ebola, după ce Franța și Marea Britanie au fost primele țări din Europa care au introdus astfel de măsuri, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului din Bruxelles, informează AFP.
La sosirea pe aeroportul Bruxelles-Zaventem celor circa 200 de pasageri ai zborului companiei Brussels Airlines provenind din Conakry via Freetown li s-a luat temperatura și au completat un formular al Organizației Mondiale a Sănătății, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului, Florence Muls. .
Belgia este împreună cu Franța singura țară europeană care oferă legături directe cu țările aflate în centrul epidemiei de Ebola din Africa.
După modelul american, Marea Britanie a fost prima țară din Europa care a instituit controale pe aeroporturi și în gări, după panica provocată în Europa de primul caz de contaminare pe continent, cel al unei asistente medicale spaniole.
Totodată, Brussels Airport a anunțat vineri că a lansat o procedură specială de scanare a bagajelor aparținând pasagerilor care sosesc din Sierra Leone, Guineea și Liberia, pentru a verifica dacă există „scurgeri de lichide”. Decizia a fost luată pe fondul temerilor că unii pasageri ar putea transporta vânat, știut fiind faptul că, de obicei, epidemiile de Ebola apar după consumul de carne de maimuță infestată cu virusul febrei hemoragice. Carnea de maimuță este considerată o delicatesă în multe țări vest-africane.