6.5 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024 - 4:34
No menu items!

Bruce Andrews, sub-secretarul pentru Comerț al SUA: Româna este a doua limbă din Microsoft

spot_img

Oficialul american a făcut lobby pentru companiile din delegația sa

 Commerce-Deuty-Secretary-Andrews

Bruce Andrews, sub-secretarul pentru Comerț al SUA, a afirmat luni la Summitul Regional de Securitate Cibernetică de la București, că Washingtonul se angajează să întărească legăturile comerciale bilaterale cu România, iar domeniul de ”cybersecurity” este un exemplu perfect de colaborare cu avantaje reciproce.

”Expertiza voastră în acest domeniu nu a trecut neobservată de companiile americane. Româna este a doua limbă după engleză în birourile Microsoft din lume. Datorită combinației de sofisticare tehnică și abilități lingvistice, companii mari din SUA precum IBM, Hewlett-Packard, și Oracle au înființat birouri regionale aici. Fără îndoială, sectoarele noastre de IT colaborează deja, dar este încă mult loc pentru creștere”, a afirmat oficialul american.

În misiunea economică pe care o conduce, Andrews este însoțit de reprezentanții companiilor Cask, Cisco Systems, Creative Information Technology, CSC, CyberPoint International, Data Locker, F5 Networks, Fidelis Cybersecurity Solutions, FireEye, General Dynamics Information Technology, Glimmerglass Cyber Solutions, Hewlett Packard, IBM, Information Unlimited Inc., Lockheed Martin, Microsoft, Oracle, Palo Alto Networks, Raytheon și WhiteHat Security.

Alte declarații relevante ale lui Bruce Andrews:

  • Mare parte din viața noastră depinde de Internet – de la infrastructurile esențiale, sistemele de securitate națională, mașini și conturi bancare. Știm că este urgent să ne ocupăm de aceste amenințări noi, care sunt în creștere.
  • Există multe oportunități de parteneriat cu România, aliatul nostru puternic, pentru a crea un spațiu cybernetic mai sigur. România este în prima linie a conflictului cibernetic din regiune. În prima jumătate a anului trecut, specialiștii români au indicat 54.000 de alerte, față de 44.000 în tot anul 2013.
  • În SUA, ne confruntăm cu aceleași amenințări, și suntem gata să colaborăm cu voi în fața acestui pericol. Cred că unul dintre cele mai bune moduri de a ajuta România să-și protejeze infrastructura esențială de invadatori ostili este prin tehnologiile inovative furnizate de marile companii americane de IT – inclusiv de cele care se află azi aici.
  • Desigur, România s-a dovedit deja ca fiind un lider mondial în IT. De exemplu, compania românească Bitdefender a lansat recent unul dintre primele produse create special pentru rețelele din gospodărie – “Bitdefender Box”. Această tehnologie revoluționară este de fapt un software antivirus pentru case, care protejează toate dispozitivele, prin scanarea traficului de rețea, pentru a detecta și bloca amenințări potențiale de securitate.
  •  Am adus în această misiune comercială 20 din comapniile de top americane de cybersecurity, de dimensiuni și specializări diverse. Aceste companii sunt toate lideri în industrie – furnizează tehnologii, produse și servicii de top peste tot în lume. Unele au lucrat în România de decenii, altele caută să facă afaceri aici pentru prima dată. Toate, în colaborare cu firmele de IT de top din România, pot să vă ajute să vă îndepliniți obiectivele de securitate și economice. Dar, pentru asta, este esențial, să nu implementăm legi și reglementări care dăunează securitățții cibernetice, împiedică interoperabilitatea sau inovația.
  • Vedem tot mai mult protecționism și naționalism în sectorul digital, peste tot în lume – guvernele încearcă să implementeze legi și politici pentru a ajuta companiile locale. Aceste acțiuni limitează creșterea economică prin blocarea accesului cetățenilor și afacerilor la cele mai bune tehnologii din lume.

V.B.