Cristian Sima, brokerul care a fugit din țară după ce a înșelat mai multe persoane prin firma WBS Holding, este urmărit penal pentru spălare de bani și înșelăciune, spun procurorii
Procurorii de la Parchetul Curții de Apel București spun că omologii elvețieni l-au audiat pe Sima, pe 16 aprilie 2015, pentru acuzațiile pentru care s-a început urmărirea penală – 9 acuzații de spălare de bani și 9 de înșelăciune.
Anchetatorii mai precizează că în același dosar s-a început urmărirea penală, de asemenea, pentru aceleași infracțiuni, și față de alte cinci persoane fizice și față de două firme. Numele acestora nu pot fi făcute publice însă, în acest moment al anchetei, susțin procurorii.
Prejudiciul reclamat de părțile civile din acest dosar este de 2,5 milioane de euro.
Cristian Sima este un analist economic cunoscut, fost președinte și director general al Bursei de la Sibiu, Sibex. Potrivit reclamațiilor depuse de clienții WBS Holding, brokerul Cristian Sima a fugit din țară cu banii acestora. WBS Holding este o firmă deținută de Cristian Sima și înregistrată în Insulele Virgine, care se ocupă de tranzacțiile pe piețele internaționale. Printre clienții lui Sima se află fostul ministru al Justiției Cătălin Predoiu, Daniel Dăianu și afaceristul Puiu Popoviciu.
M.N.