-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:22
No menu items!

Britanic de origine irakiană fabrica, în Timiș, arme la imprimantă 3D

spot_img

Polițiștii Direcției Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR împreună cu cei de la Serviciul Arme Timiș, însoțiți de trupele speciale au descins în urmă cu scurt timp în mai multe locații din Timișoara și Dumbrăvița, transmit jurnaliștii Pressalert.ro. Într-una dintre locații, polițiștii au găsit mai multe prototipuri ale unor arme confecționate artizanal.

Ancheta a pornit de la o informație conform căreia un cetățean irakian stabilit în România fabrică arme cu ajutorul unor imprimante 3D.
Anchetatorii au descins simultan la șapte locații, atât la irakian, cât și la apropiați ai acestuia. Conform primelor informații, cei care se ocupe de confecționarea armelor este un cetățean irakian venit în urmă cu aproximativ 8 ani, despre care vecinii știu că este pensionar. Polițiștii au descins la proprietatea acestuia din comuna Dumbrăvița, unde sunt două vile construite.
”În cadrul activităților desfășurate de polițiști, pe linia prevenirii și combaterii săvârșirii de fapte care aduc atingere regimului armelor și munițiilor, precum si pentru combaterea traficului ilicit de arme si muniții, sunt efectuate cercetări față de un bărbat, de 46 de ani, cu dublă cetățenie (irakiană și britanică) bănuit de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, au comunicat reprezentanții Poliției.