-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:56
No menu items!

BREXIT. Președintele Parlamentului European vrea un guvern al UE

spot_img

Uniunea Europeană va trebui să aibă un „guvern în adevăratul sens” în locul actualei Comisii Europene, propune preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

Într-un articol de opinie publicat în cotidianul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, Schulz consideră că rezultatul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană trebuie să fie reformarea sistemului decizional la nivelul Blocului comunitar. „Este necesar un guvern european în adevăratul sens„, afirmă politicianul social-democrat german în articolul citat de MEDIAFAX.

Acest guvern european va trebui să fie supus controlului unei structuri de genul actualului Parlament European şi unei noi camere parlamentare, alcătuită din reprezentanţi ai parlamentelor statelor membre„, mai propune Martin Schulz.

„În acest fel, procesul decizional şi controlul politic la nivelul Uniunii Europene vor fi mai transparente”, subliniază Schulz.

În opinia preşedintelui Parlamentului European, în momentul de faţă, problema este că cetăţenilor nu le este clar ce atribuţii au instituţiile comunitare, notând că, de multe ori, Uniunea Europeană este criticată pentru decizii abuzive ale guvernelor statelor membre. „Trebuie definit cu claritate ce pot face instituţiile europene în anumite domenii şi ce nu pot face. Uniunea Europeană nu trebuie să intervină în zone aflate sub reglementări de ordin naţional sau regional, ci trebuie să se concrentreze pe zonele de interes comun ale ţărilor europene”, subliniază Schulz.

R.D.