2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:29
No menu items!

Bradley Manning, sursa dezvăluirilor WikiLeaks, îşi aşteaptă verdictul

spot_img

 

Bradley Manning, sursa dezvăluirilor WikiLeaks, îşi aşteaptă verdictul

Tânărul militar american Bradley Manning urmează să afle marţi verdictul justiţiei militare cu privire la cea mai importantă scurgere de documente secrete din istoria americană, pe care acesta le-a trimis site-ului WikiLeaks. Avocatul lui a cerut achitarea pentru acuzaţiile de spionaj, fraudă informatică şi „ajutare a inamicului”, relatează AFP.

Bradley Manning riscă pedeapsa cu închisoare pe viaţă, dacă este găsit vinovat de infracţiunea de „ajutare a inamicului” (cel mai grav dintre cele 22 de capete de acuzare), pentru că a trimis zeci de mii de documente site-ului WikiLeaks, în perioada în care a fost analist în domeniul serviciilor de informaţii în Irak.

La Baza militară Fort Meade, la nord de Washington, unde are loc începând din iunie procesul, în faţa unei Curţi Marţiale, judecătoarea a avertizat că îşi va prezenta decizia marţi la ora locală 13.00 (20.00, ora României), iar următorul pas va fi procesul la Curtea Marţială, pentru stabilirea pedepsei.

Militarul a recunoscut că a furnizat WikiLeaks circa 700 de mii de documente militare şi diplomatice clasificate pe când era analist în cadrul serviciilor de informaţii în Irak, în perioada noiembrie 2009-mai 2010, când a fost arestat.

Manning a pledat însă nevinovat pentru alte capete de acuzare, printre care cel mai grav, de a fi ajutat cu bună ştiinţă organizaţia teroristă Al-Qaida.

Avocatul lui a cerut achitarea pentru acuzaţiile de spionaj, fraudă informatică şi „ajutare a inamicului”. În cursul audierii, el a susținut că soldatul Manning nu este un trădător, după cum pledează acuzarea, ci un „tânăr naiv, bine intenţionat”, care a fost şocat de ce a văzut în Irak şi spera să provoace o dezbatere la nivel internaţional.

Manning riscă în total 154 de ani de închisoare pentru celelalte 21 de acuzaţii şi încălcări ale Codului militar, inclusiv „comportament de natură să discrediteze forţele armate”, fraudă informatică, furturi şi aducere atingere legii spionajului din 1917.

Pe lângă principalul cap de acuzare, Manning este urmărit și pentru alte 21, cu o posibilă pedeapsă totală de 154 de ani de închisoare. El a acceptat să pledeze vinovat pentru zece dintre acestea, cu un total de 20 de ani de închisoare.

C.I.