-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:21
No menu items!

Braşov: Anchetă în cazul unui medic acuzat că a operat un copil la piciorul sănătos

spot_img

SPITALUL_DE_COPII_BRASOV

Colegiul Medicilor a deschis o anchetă în cazul unui medic de la Spitalul de Copii Braşov acuzat de părinţii unui copil de 7 ani că l-a operat pe acesta, din greşeală, la piciorul sănătos, fiind vorba despre o intervenţie de scoatere a unei tije care îi fusese pusă copilului în urma unei fracturi.

Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Braşov, Gabriel Moraru, săptămâna trecută părinţii unui copil din Făgăraş au depus o plângere împotriva medicului Mihai Ruja de la Spitalul de Copii Braşov, pe care îl acuză că l-a operat pe băiat la piciorul sănătos.

„S-a depus o plângere din partea părinţilor, iar ancheta este în curs de desfăşurare. S-a constituit comisia de anchetă şi se fac verificări în documentele medicale. Ancheta nu va dura mai mult de două săptămâni, iar rezultatele vor fi prezentate în comisia de disciplină. Deocamdată nu pot să spun dacă doctorul Ruja va fi găsit vinovat sau nu. În cazul în care va fi găsit vinovat, sancţiunile pornesc de la avertisment şi până la ridicarea dreptului de liberă practică”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Braşov, pentru Mediafax.

Părinţii copilului spun că în luna iunie a anului trecut băiatul a suferit o fractură la piciorul stâng , după ce a fost lovit de o maşină în timp ce mergea pe bicicletă. În luna iulie, băiatul a fost operat de către medicul Mihai Ruja, la Spitalul de Copii Braşov, fiindu-i pusă o tijă în piciorul stâng. În luna ianuarie, copilul a ajuns din nou la spital pentru a-i fi scoasă tija, însă medicul l-a operat la piciorul sănătos, piciorul drept. După ce şi-a dat seama de greşeală, doctorul a intervenit şi la piciorul stâng pentru a-i scoate tija, iar în prezent copilul are operaţii la ambele picioare, mai susţin părinţii copilului.

La rândul său, directorul medical al Spitalului de Copii Braşov, Marcel Albean, spune că băiatului i-a fost făcută „o incizie de un centimetru” la piciorul sănătos, nefiind vorba despre o operaţie.

„A fost un incident zilele trecute, când un copil căruia trebuia să i se scoată un material de osteosinteză în loc să îi fie făcută o incizie la un picior a fost făcut la celălalt. A fost o incizie de un centimetru, nu a fost vorba despre o operatie. Medicul le-a cerut scuze părinţilor când a ieşit din operaţie, spunând că s-a întâmplat din grabă. Este paradoxal, pentru că părinţii nu au avut niciun fel de pretenţii, iar acum auzim din presă treaba asta. Consecinţe orcium nu vor fi, se poate dovedi. Ulterior a fost scos materialul corect. Nu a avut consecinţe, în afară de o incizie pe piele, este un incident”, a declarat directorul medical al Spitalului de Copii din Braşov.

Lucian Mera