7.4 C
București
marți, 26 noiembrie 2024 - 16:14
No menu items!

Borza: Poate voi fi numit ministru la remanierea de peste două săptămâni!

spot_img

Remus Borza, lichidatorul judiciar al Hidroelectrica

Remus Borza, președintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, a declarat că o eventuală plecare a sa din compania de stat poate fi ”la mai bine”. Reacția lui Borza vine după ce premierul Victor Ponta a declarat că acesta va părăsi Hidroelectrica.

„Poate voi pleca la mai bine, poate voi fi numit ministru la remanierea de peste două săptămâni”, a declarat Borza pentru Agerpres. Reprezentantul Hidroelectrica a spus că nu are de ce să plece de la compania de stat, deși în urmă cu șase luni tot el anunța că nu mai are de ce să rămână în societate după ieșirea acesteia din insolvență.

”Nu am fost anunţat că voi pleca de la Hidroelectrica şi nici nu am de ce să plec, atâta vreme cât am făcut performanţă. Am făcut profit de 800 de milioane de lei în primele opt luni. La o producţie de 14 TWh de energie estimată pentru totul anul, voi face un profit de un miliard de lei, ceea ce înseamnă cât în ultimii 20 de ani”, a mai declarat Borza.

Un preot din Gorj i-a cerut, luni, premierului Victor Ponta să îl ajute să devină director la Hidroelectrica, pe motiv că urmează să se pensioneze, iar salariul pe care îl are în prezent este prea mic pentru a avea o pensie decentă, Ponta chemându-l pe prefect şi spunându-i să preia acest caz.

Șeful Executivului a mai spus că Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al companiei, „va pleca”. Borza deţine firma Euro Insol, adminstratorul judiciar al Hidroelectrica în perioada insolvenţei, respectiv iunie 2012-iunie 2013.

Remus Borza este urmărit penal pentru conflict de interese, fiind acuzat că, în perioada în care firma de insolvenţă deţinută de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a făcut plăţi către societatea lui de avocatură, în baza unor contracte de asistenţă juridică.

În ciuda ieșirii din insolvență și a profiturilor anunțate de fostul administrator judiciar, Hidroelectrica a intrat în ultimul an fiscal în top 10 al celor mai îndatorate companii de stat din România. Astfel, potrivit Consiliului Fiscal, la finalul anului trecut, Hidroelectrica avea arierate de 1 miliard de lei.

Cosmina Croitoru