-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:05
No menu items!

Borza l-a ales pe directorul care se va ocupa de listarea Hidroelectrica

spot_img

frangulea

Ștefan Frangulea, fost director în BCR, va fi cel care va coordona procesul de vânzare a celor 123 de microhidrocentrale din portofoliul Hidroelectrica și se va ocupa de listarea societății la bursă. Din 2013 până în prezent, Frangulea a fost Director la Direcția Managementul Vânzărilor la BCR Pensii.

”Prin decizia administratorului judiciar Euro Insol, în urma procesului de recrutare derulat în 2013 de firma Pedersen&Partners, începând din 28 aprilie 2014, domnul Ștefan Alexandru Frangulea a fost numit Manager al Departamentului Strategie și Cooperare Internațională”, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.

Frangulea va coordona vânzarea celor 123 de microhidrocentrale din portofoliul societății, va gestiona relația cu acționarii și investitorii și va implementa strategia de privatizare a Hidroelectrica, prin vânzarea pe Bursa de la Londra și București a unui pachet de 15% din capitalul social al companiei.

Frangulea a absolvit în anul 2000, ca șef de promoție, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE București. Bursier Erasmus în Franța, Master în piețe financiare și valutare (ASE), el  a absolvit și două MBA-uri, unul la International Executive Development Centre, Slovenia, 2006, și altul la Vienna University of Economics and Business Administration, Austria, 2008.

În perioada 2000-2002, Frangulea a lucrat la Citibank România, iar în perioada 2002-2004, în cadrul Raiffeisen Bank. Între 2004-2007 a ocupat poziția de Șef Departament Sector Public din cadrul Direcției Clienți Mari și Finanțări Structurale a HVB Țiriac Bank SA.

Din 2007 până în 2008 a ocupat poziția de vicepreședinte la sucursala din România a General Electric, pentru ca din 2008 până în 2011 să coordoneze trezoreria Garanti Group România. Din 2011 până în 2013 a fost Șeful Departamentului Sector Public – Rețea Corporate la BCR, iar din 2013 până în prezent Director la Direcția Managementul Vânzărilor la BCR Pensii.

„Listarea la Bursa de la București și, eventual, de la Londra va genera o infuzie de capital de 300-500 milioane de euro, bani ce vor fi alocați în retehnologizarea centralelor de mare putere și finalizarea investițiilor în capacități noi de producere a energiei electrice. Listarea companiei va transparentiza managementul acesteia și o va supune rigorilor de raportare specifice pieței de capital”, a declarat Remus Borza, administratorul Judiciar al Hidroelectrica.

C.C.