-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:47
No menu items!

Borza demite mai mulți directori de la Hidroelectrica, pentru ”disfuncționalități de management”

spot_img

Borza Remus (3)_SZ

Remus Borza, proprietarul Euro Insol – administrator judiciar al Hidroelectrica – a demis trei directori din sucursale ale companiei, precum și un manager de proiect. „În urma constatării unor disfuncţionalităţi în managementul sucursalelor, Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a operat o serie de schimbări la nivelul conducerii acestor structuri teritoriale”, se arată într-un comunicat de presă al Hidroelectrica.

Este vorba despre directorul sucursalei Bistrița a Hidroelectrica, Romică Grigoriu, care a fost înlocuit de Dan Beșleagă, inginer șef la sucursală.

De asemenea, directorul de producție al aceleiași sucursale, Cornel Melinte, a fost înlocuit de Gabriel Crihan, inginer șef Uzina Dimitrie Leonida. Directorul de producție de la sucursala Porțile de Fier, Dragoș Novac, a fost înlocuit de Ioan Drăghici, director al sucursalei Hațeg.

”Cu aceeași dată, Catană Cristiana-Anca a fost revocată din funcția de manager de proiect”, se mai arată în comunicat, fără să se precizeze care este data exactă.

”La Uzina Târgu Jiu din cadrul aceleași sucursale a fost numit un nou Inginer Șef, în persoana lui Constantin Rusta. Administratorul judiciar a luat act de demisia lui Cătălin Tilea din funcția de Inginer Șef al Uzinei Târgu Jiu și de pensionarea anticipată a lui Constantin Guran, Directorul de Exploatare de la Porțile de Fier”, se mai arată în comunicatul Hidroelectrica.

Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă, la sfârșitul lunii februarie, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis recursurile formulate de traderii de energie Alpiq, Energy Holding şi EFT, dar şi de Andritz Hydro, Alro, Elsid Titu şi Direcţia Venituri Buget Local Sector 2.

Cosmina Croitoru