1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:49
No menu items!

Borisov cere anularea rezultatelor alegerilor

spot_img

Borisov cere anularea rezultatelor alegerilor

Fostul premier conservator bulgar Boiko Borisov, al cărui partid, GERB, a obţinut o victorie în alegerile de duminică,  12 mai, dar nu şi o majoritate, a cerut joi anularea rezultatelor scrutinului şi organizarea de noi alegeri.

Borisov a motivat decizia prin faptul că sâmbătă, înainte cu o zi de alegeri, adversarii partidului GERB au continuat campania electorală cu toate că nu aveau acest drept întrucât, potrivit Codului Electoral, în preziua scrutinului orice activităţi de campanie sunt interzise.

Partidul de centru-dreapta GERB a câştigat alegerile parlamentare desfăşurate duminică în Bulgaria, obţinând 30,56 % din voturi, potrivit rezultatelor oficiale finale comunicate miercuri seară de către Comisia Electorală Centrală de la Sofia. Partidul Socialist Bulgar (BSP) s-a clasat pe poziţia a doua, cu 26,65% din voturi, urmat de Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS, a minorităţii turce) – 11,22% şi Partidul naţionalist Ataka, cu 7,31%. Comisia Electorală Centrală a publicat şi lista cu numele deputaţilor din noul parlament. GERB va avea 97 locuri, BSP – 84, DPS – 36, iar Ataka – 23.

C.I.