Delicioase şi tentante, bomboanele ne îndulcesc viaţa, deşi sunt bombe calorice.
Originea bomboanelor este incertă, întrucât oamenii au consumat dintodeauna dulciuri, într-o formă sau alta. Homo Sapiens erau încântaţi de fagurii de miere şi extrăgeau seva dulce din pomi, care, combinată cu ceara de albine, a format prima gumă de mestecat, găsita în mormintele antice şi menţionată în primele scrieri.
Odată cu evoluţia culturilor, a evoluat şi bomboana. În antichitate, egiptenii, arabii şi chinezii erau recunoscuţi pentru reţetele de bomboane compuse din fructe şi nuci trecute prin miere. Fructele uscate şi nucile erau înnobilate prin amestecarea cu ingrediente dulci sau florale. Curmalele şi smochinele erau folosite în fabricarea bomboanelor, dar mierea a rămas cel mai utilizat îndulcitor, până când a fost descoperită trestia de zahăr.
Bomboanele au ajuns în Europa odată cu întoarcerea cruciaţilor din războaie, care, obişnuiţi cu băuturile dulci şi bomboanele consumate în străinătate, au solicitat aceste trataţii şi pe meleagurile natale. Deşi trestia de zahăr era disponibilă, prelucrarea ei şi fabricarea bomboanelor erau costisitoare, devenind astfel o extravaganţă, pe care şi-o permiteau doar cei înstăriţi.
Mai târziu, in istoria bomboanelor a apărut cacaoa, ciocolata, alunele, menta, jeleurile, caramelul, lămâia, sfecla dulce, lemnul dulce, răşina de copac, bumbacul, arahidele şi alte ingrediente.
Roxana Mera