-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:14
No menu items!

Bolile sărăciei fac ravagii în România

spot_img

Sărăcia, lipsa investiţiilor în spitale şi a educaţiei au plasat în România în topul ţărilor cu cea mai mare rată a mortalităţii infantile, la nivel de UE, consideră preşedintele Camerei Federative a Medicilor, Dan Pereţianu.

România este fruntaşă, între ţările membre ale Uniunii Europene, în ceea ce priveşte moartea infantilă cauzată de infecţiile respiratorii. Cauza acestui fenomen este, în primul rând sărăcia, subfinanţarea sistemului de Sănătate, dar şi lipsa de educaţie a cetăţenilor, susţine preşedintele Camerei Federative a Medicilor, Dan Pereţianu.

“Este vorba de sărăcie. Nu poţi îmbunătăţi situaţia dacă nu investeşti în sistemul de sănătate, dacă nu ai spitale dotate corespunzător. Vorbim şi despre o lipsă de educaţie a mamelor, de aceea mulţi copii se nasc şi sunt ţinuţi în condiţii insalubre”, a declarat pentru Sursa zilei, Dan Pereţianu. Preşedintele Camerei Federative a Medicilor spune că şi infrastructura de transport deficitară este una dintre cauzele mortalităţii infantile.”Trebuie să ai drumuri care să-şi permită să ajungi rapid cu copilul la un spital bun, în cazul unei urgenţe”, ne-a mai explicat Pereţianu.

Potrivit profesorului Pereţianu, situaţia s-a mai îmbunătăţit şi în ţara noastră, în ultimii ani. “În acest moment, mortalitatea infantilă, la nivel de UE este de 4 la mie, în timp ce în România este de 9 la mie. În urmă cu zece de ani, era însă de 20 la mie”, ne-a mai precizat Pereţianu.

Mortalitatea standard prin infecţii respiratorii acute, pneumonii şi gripă la 100 000 copii sub cinci ani în România a fost de 62,89 (sex masculin 64,84 iar sex feminin 60,81), media UE fiind 4,64 (băieţi 4,91 iar fete 4,31). 50% dintre cazurile severe de pneumonie la copii sunt atribuite pneumococilor.

În cazul meningitei pneumococice, rata medie de mortalitate în Europa este estimată la 38% (variind între 32% şi 58%). Consecinţele pe termen lung ale meningitei pneumococice pot fi întâlnite în cazul a aproximativ 60% dintre copiii afectaţi: retard mental, convulsii, tulburări motorii, tulburări de vorbire, surditate.

În România, 25% din copii care îşi pierd viaţa în primul an de la naştere mor din cauza bolilor respiratorii, acestea fiind provocate într-o mare măsură de pneumococi.

Pneumonia ucide anual peste 1,3 milioane de copii din întreaga lume, provocând 18% din cazurile de mortalitate infantilă. Responsabil de cele mai multe cazuri de pneumonie bacteriană este pneumococul, care provoacă în fiecare an peste 14,5 milioane de episoade de boli pneumococice grave la copiii mai mici de 5 ani.

Preşedinta Societăţii Române de Medicina Familiei, dr. Rodica Tănăsescu, atrăgea atenţia, la începutul acestei săptămâni, că este necesară introducerea vaccinării, întrucât bolile determinate de pneumococ sunt foarte grave.

România deţine un loc fruntaş în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, cu o rată de 9,79 la 1.000 nou-născuţi, mai mult decât dublu faţă de media europeană.

În momentul de faţă, bolile pneumococice reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel global la copiii cu vârste sub cinci ani, dintre bolile prevenibile prin vaccinare. (Ionuţ Dascălu)