Nu știu la ce gen publicistic vor încadra colegii mei textul acesta, pentru că o să scriu exact ce simt.
Mesajul pe care vreau să-l transmit este acela că în cluburile de profil, din București, se poate întâmpla oricând un mascaru precum cel de la Colectiv. Mă refer și la construcțiile neadecvate, și la lipsa dotărilor sau a personalului calificat, dar și la inexistența măsurilor preventive atunci când showurile organizate sunt unele de natură a genera situații-limită. Și, nu în ultimul rând, mă refer la capacitatea subdimensionată a locațiilor despre care fac vorbire.
N-o să indic niciunul dintre cluburile pe care le frecventez, ca să nu pară că, într-o astfel de zi, împroşc cu ura care mă copleșește de două zile. O să vă spun doar despre Colectiv. Pentru că doar vineri am avut șansa (spun azi), dar și neşansa (spuneam vineri, la prânz), să nu merg la concert.
Supraaglomerarea din Colectiv era, pentru mine, un indicator constant al fericirii pe care o simţeam la fiecare concert organizat acolo. Ce prost eram, spun acum. Cum nu înţelegeam deloc că drumul de la scenă spre baie, parcurs în 10-15 minute, era un indiciu important ca să înţelegem că locaţia nu era una potrivită. Sau că cele tot atâtea minute în care mă străduiam să ies, pe stradă, să vorbesc la telefon, ar putea fi fatale.
Pe 21 aprilie, anul acesta, trupa poloneză de black metal Behemoth a strâns, în Colectiv, în jur de 1.100 de oameni. Când solistul Nergal a început showul cu nişte mini torţe, mai aveam puţin şi mă urcam pe scenă, dar aglomeraţia era atât de mare, încât nu mă puteam mişca de pe loc. Simt nevoia să repet: peste 1.000 de persoane.
În 31 ianuarie, la Rotting Christ, distribuiam pe Facebook postarea MetalHead România în care se spunea, într-o matematică foarte clară și asumată, că există „dovada pentru cele două showuri sold-out de vineri și sâmbătă (2.000 de oameni)”.
Sau anul trecut, în 7 aprilie, „Watain au incendiat la propriu scena” – iconcert.ro. Şi eu depun mărturie pentru asta, din primul rând, de lângă scenă. Atunci nu am fost atât de mulți, poate vreo 300-400 de inși. Dar focul a fost dincolo de măsură.
Un lucru este cert. Tragedia de vineri este una pe care nimeni dintre cei care frecventau clubul ăsta sau celelalte de acest gen nu și-o putea imagina ca fiind posibilă. Nimic nu va mai fi la fel, chiar și după ce timpul o să mai atenueze din durerea provocată vineri noapte.
Şi eu, un student de 20 de ani, fan de mic al scenei metal, voi boicota, în orice fel voi găsi la îndemână, concertele supraaglomerate. Pentru că vreau să-mi estompez instinctul atunci când voi vedea chiar şi o ţigară aprinsă pe vreo scenă. Acela de a mă îndrepta urgent spre uşă.
Octavian Cătușanu