-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:10
No menu items!

Bogdan Stan a câștigat concursul pentru funcția de președinte al ANI

spot_img

Bogdan Stan a câștigat concursul pentru funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI), urmând ca el să fie validat de către Senat, potrivit Agerpres.

În prezent, Bogdan Stan este vicepreședinte al Agenției Naționale de Integritate și conduce instituția ca președinte interimar după demisia lui Horia Georgescu.

La concursul organizat de Consiliul Național de Integritate (CNI), Bogdan Stan a obținut cel mai mare punctaj la proba scrisă, 100 de puncte, iar la interviu a luat 96,41 puncte, plasându-se pe primul loc dintre cei șase candidați.

Contracandidații săi au fost Florica Dragomir, Ștefan Pavăl, Vasile Țiple, Ion Ionel Gârleșteanu și Liviu Partene, ultimii nereușind să treacă de proba interviului, iar ceilalți au obținut punctaje mai mici decât Bogdan Stan.

Aceasta a fost a doua procedură de selecție organizată de CNI pentru șefia ANI.

La concursul organizat în luna august, Bogdan Stan și ceilalți candidați nu a reușit să treacă de examenul scris.

Funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate a rămas vacantă în urma demisiei lui Horia Georgescu, trimis în judecată de DNA în dosarul ANRP.