După votul împotrivă al Austriei pentru ca România să intre în Schengen, analistul politic Bogdan Chirieac a făcut o analiză în exclusivitate pentru DC News.ro.
La București se fac analize, ședințe de guvern, ședințe de partide, ambasadorul român la Viena este rechemat acasă pentru consultări. Oameni politici sau pur și simplu oameni plini de furie îndeamnă la boicotarea companiilor austriece care ființează și fac mega profituri în România. Totul fiindcă guvernul Austriei a comis o mare nedreptate interzicând accesul României și al Bulgariei în spațiul Schengen.
Emoția este încă puternică, dar la mai bine de 24 de ore de lovitura de baros aplicată Bucureştiului de Viena putem risca o analiză coerentă a cauzelor care au dus la acest eșec răsunător, dar și a poziției pe care o are astăzi țara noastră pe plan internațional, în general, și în UE, în special.
Cine e de vină?
Să începem cu Austria. Prima lovitură aplicată ambițiilor românești de intrare în Schengen a dat-o Olanda. Premierul Mark Rutte a venit la Sibiu pentru a-și vizita contingentul olandez aflat la Cincu. S-a întâlnit cu președintele Iohannis și cu premierul Ciucă pe care i-a tratat cu o indiferență politicoasă. Nu și-a schimbat opinia de respingere a României. Mediul de afaceri olandez aflat în România a reacționat însă cu un oarecare succes. Ei au explicat premierului Mark Rutte că toată lumea are de câștigat dacă România intră în Schengen. Premierul a ales o cale diplomatică. El va sprijini România, dar nu Bulgaria. Faptul este însă imposibil, fiindcă România și Bulgaria nu pot fi admise în Schengen decât la pachet. Așa e prevăzut în tratate și, oricum, granița dintre cele două state nu este securizată la nivel Schengen. Pe scurt, ori împreună, ori deloc. A urmat apoi Suedia. Olanda nu putea să fie singură la un pol negativ. Între timp, Stockholm revine la sentimente mai bune. Urmează lovitura decisivă trimisă de Viena. Cu două săptămâni înainte de Consiliul JAI, Cancelarul Karl Nehammer vine cu o scuză ridicolă, cum că migranții intră în Austria prin România – cele două țări nu au graniță comună! – și, ca urmare, se va opune. Există șansa de amânare a votului, dar România insistă totuși să se tranșeze lucrurile. Rezultatul îl știți: Austria și Olanda votează împotrivă, cu mențiunea de palmares că Olanda e bine cu România, dar e rău cu Bulgaria. Adică s-a dat gol cu mâna, dar dacă arbitrul a validat asta e. Urmează măsurile de retorsiune.
De unde știu austriecii că suntem corupți?
Se cere boicotarea pe scară largă a firmelor austriece care acționează în România. Trebuie spus că firmele respective suferă la fel ca și restul lumii din cauza neadmiterii României în Schengen. Raiffeissen Bank dă chiar un comunicat care ne-a făcut să râdem cu poftă. Astfel, distinsa instituție financiară ne spune că e tristă după decizia Vienei, dar nu comentează deciziile politice. Amintim doar cititorilor noștri despre participarea fostului președinte al băncii dl Van Groningen la mitingurile furibunde anti-PSD, în 2017 și 2018. Până la urmă, comunicatul e în perfectă regulă. Ca bancă poți săvârși acte politice, dar nu le poți comenta…
La rândul său, Andrei Caramitru face dezvăluiri tulburătoare despre posibile acțiuni de corupție de nivel înalt în interiorul OMV. Până la prezentarea dovezilor, nu ne putem pronunța și preferăm să citim articolele laudative publicate pe câteva site-uri ce fac paradă cu propria independență editorială. Tulburător este însă că românii de rând s-au unit pentru câteva clipe, așa cum foarte rar o facem, în dorința de a arăta austriecilor că nu putem fi umiliți chiar fără motiv în fața lumii întregi. Noroc că unirea noastră nu va ține mult, iar firmele austriece nu au a-și face probleme că vor suferi în România. De altfel, judecând la rece ar fi o greșeală ca firmele românești cu capital austriac să fie boicotate în vreun fel. Majoritatea lucrează cinstit, produc plusvaloare în țara noastră și creează zeci de mii de locuri de muncă. Vechile probleme cu OMV sau cu Schweighoffer țin în primul rând de legătura cu clasa politică. Cineva trebuie să știe că atunci când austriecii ne spun că suntem corupți, oamenii chiar știu ce zic. Fiindcă ei sunt cei care dau șpaga…
Lipsa politicii externe românești
Din punct de vedere diplomatic nu va fi nicio problemă. Miniștrii cabinetului Ciucă vor întârzia la ședința de guvern, dacă Excelenta Sa d-na Adelheit Folie, ambasadorul Austriei la București, va dori să-i viziteze. Faptul că zeci de ambasadori ai României în străinătate nu au fost primiți niciodată, nu de către alți miniștri din guvernele țărilor unde sunt acreditați, nici măcar de miniștrii de externe ai țărilor respective, nu are nicio relevanță. Noi suntem o națiune politicoasă și ospitalieră.
După ce i-am bălăcărit pe austrieci să ne uităm un pic și în curtea noastră. Ce putem constata? După venirea la putere a fostului președinte Traian Băsescu, diplomația română coboară de la nivelul la care o lăsaseră Adrian Năstase, Mircea Geoană sau Ioan Rus, la nivelul cerut de noul ocupant de la Cotroceni. Acesta are totuși meritul că a dat consistență parteneriatului strategic cu Statele Unite. Să nu vă imaginați însă că a reușit să elimine vizele pentru români. Cu spațiul Schengen, în care ar fi trebuit să intrăm oficial pe 31 martie 2018, și Traian Băsescu suferă un eșec răsunător. După ce poporul român îl demite în 2012 , iar el se agață de putere, impactul internațional al fostului președinte dispare complet.
Iohannis – nicio influență în Europa
În 2014, România alege un etnic german în funcția de președinte. E Klaus Iohannis. Cu toții am sperat că este o reîncarnare a lui Carol 1 sau a lui Ferdinand 1 Întregitorul. Din nefericire, nu a fost să fie. Klaus Iohannis sesizează oportunitatea pentru România de a intra în Schengen și anume războiul odios declanșat de Rusia în Ucraina. Am fost convinși că măcar în spațiul german – Germania, Austria, Luxembourg – președintele Iohannis are un cuvânt greu de spus. Acum, ne-am deşteptat: nu are niciun cuvânt. De unde or fi apărut zvonurile cu retragerea sa după plecarea de la Cotroceni în funcția de președinte al Consiliului European sau de cea de Secretar NATO. Cu siguranță, de pe aici, de pe Dâmbovița. Practic, de mai bine de 15 ani, diplomația românească s-a deșertificat. Mulți oameni buni din MAE de la București nu mai au nicio direcție în politica externă. În cei 8 ani a lui Iohannis, președintele a transformat ministerul într-un secretariat al său, cu Bogdan Aurescu pe post de șef de cabinet. Cum liderul Iohannis nu are nicio politică externă, nici Secretariatul n-are. Sau, dacă se întâmplă să aibă cineva vreo inițiativă, este urgent sufocat și îngropat adânc.
Ministrul Bogdan Aurescu, cel care a câștigat procesul României cu Ucraina pentru platoul continental al Insulei Șerpilor, este un diplomat de carieră, meticulos și competent. Probabil ar fi un excelent ambasador la ONU, la NATO sau la UE. În politica externă însă nu i-am văzut nicio inițiativă poate, fiindcă omul e diplomat, nu politician.
Surprizător, Poliția și-a făcut datoria
În privința ministrului de Interne, Lucian Bode, cel care a fost în sală la Consiliul JAI, e greu să-i aduci vreo vină, și asta fiindcă toate departamentele care țineau de domnia sa au fost evaluate la excepțional de comisiile de control ale Europei și suplimentar de cele ale Olandei. Decizia Austriei nu a avut nicio legătură cu criteriile tehnice, ci a fost una strict politică. Cu alte cuvinte, diplomația română trebuia de la 1 iulie 2022, când Cehia a preluat președinția rotativă a UE, să facă lobby în toate capitalele Schengen. Dacă undeva trecea prin capul unui șef de guvern măcar o umbră să refuze România, lucrul asta trebuia știut în secunda doi. Pe de altă parte, și dacă am fi știut, tot nu ar fi ajutat. Ținând toată politica externă într-o mână, președintele Iohannis nu are structural capacitatea de negociere, de a face lobby, de a impune, de a solicita, de a cere. Ar lua și foarte mult timp. Iar timpul știți cât este de prețios în vizitele externe la golf sau la schi.
Ce facem acum?
Acum nu facem nimic. Și tot nimic vom face și peste 6 luni, și peste 12, și poate vom face vreo brânză din 2024. Actuala structură politică a României nu e capabilă să susțină interesele țării noastre nici măcar în interiorul organizațiilor unde vine Ignatul și Sărbătorile ce vor continua în Romania hăt până pe 24 ianuarie. Nimeni nu va răspunde pentru eșec. Nimeni nu va cere modificări structurale în modul de organizare al Guvernului sau al ministerului de Externe. Pur și simplu, totul va trece ca și cum nici nu s-ar fi întâmplat ceva. Și, de fapt, ce s-a întâmplat? Cu camionul sau pe jos, românii stau un pic mai mult la graniță. Asupra resurselor de petrol și gaze din România sau din Marea Neagră, Bucureștiul a hotărât încă din vremea lui Năstase că nu are nicio virgulă de spus. Si nu va avea nici de acum încolo. Cu alte cuvinte, scriem și vorbim textele acestea strict în speranța că niște tineri, bine școliți, care vor dori la un moment dat să intre în politică își vor da seama cât de ridicoli suntem astăzi în fața lumii civilizate. Și, dacă vreți, să mai subliniem totuși, în acest text plin de amărăciune, un lucru important: așa cum e ea, coruptă, ineficientă și neprofesionistă, clasa politică din România a făcut ce trebuie, atunci când a rămas lipită de Statele Unite și chiar atunci când, pe coate şi pe genunchi, se prezintă la Bruxelles. Și încă un fapt pozitiv: europarlametarii români au făcut un efort uriaș în favoarea țării lor. Până și cei din USR, care au militat inițial împotriva admiterii României în spațiul Schengen, au revenit pe parcurs la sentimente mai bune. În general, toate schimbările pozitive din politica românească s-au făcut din 90 încoace sub presiune externă. Poate că prestația parlamentarilor români este un prim semn că din 2024 schimbarea va începe, timid desigur, și la București”, a comentat Bogdan Chireac, pentru DCNews.