16.5 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024 - 13:17
No menu items!

Bodu: Nu aduceţi în Parlament zerul mahalalei politice UPDATE

spot_img

Sebastian Bodu a trimis o scrisoare bucureştenilor în care le cere să nu-l voteze pe Becali la alagerile parlamentare. „Votaţi pe oricine altcineva sau nu votaţi pe nimeni. E destul că există incompetenţă, chiul şi dezinteres faţă de actul legislativ. Nu aduceţi acum în Parlamentul României şi zerul mahalalei politice”, spune Bodu.
Sebastian Bodu scrie, în epistola adresată bucureştenilor, că argumentul potrivit căruia o candidatură a lui Becali este necesară pentru a o anihila pe cea a lui Dan Diaconescu este fals, pentru că patronul OTV nu va candida în acelaşi colegiu. Stiu ca exista o nemultumire foarte mare fata de politicieni, in general. Dar raspunsul la aceasta nemultumire nu este in nici un caz Gigi Becali. De aceea nu va pot spune din capul locului sa il votati pe X sau pe Y pentru ca este mai bun decat Z. Nici eu nu i-as vota decat pe foarte putini. Vreau doar sa va adresez rugamintea sa nu il votati pe Gigi Becali. Votati pe oricine altcineva sau nu votati pe nimeni. E destul ca exista incompetenta, chiul si dezinteres fata de actul legislativ. Nu aduceti acum in Parlamentul Romaniei si zerul mahalalei politice, scrie Bodu. (A.M)

foto: mediafax

UPDATE: Becali: E un aerian, era măscăriciul clasei

Replica liberalului Gigi Becali nu a întârziat să apară. „Ştiţi care e situaţiunea? Eu v-am spus, eu n-am nimic, eu îi iubesc pe homosexuali. Eu n-am nimic cu ei, numai că eu spun că ei fac păcat şi asta deranjează. El crede că e bine ce face, dar eu n-am nimic cu homosexualii. Bodu a fost în clasă, la Constanţa, cu soţia mea. El era prostul clasei, era ultimul în clasă, era un fel de măscăriciul clasei, nu-l băga nimeni în seamă. Eu eram premiant la olimpiada de matematică, în generală şi chiar la liceu, în clasa a zecea şi a unşpea, iar el era circul şi  ultimul om din clasă. Cum putem face aşa ceva în ţara asta cu circari d-ăştia de 2 lei. Bodu e aerian acolo, prin Parlamentul European. Nu trebuie luat în seamă”, a declarat Becali.

„Ce a făcut el în viaţă? Nu e vina mea că el a jignit. I-am atenţionat să nu jignească şi să nu ironizee că-i distrug. El e un măscărici. El are ce are cu mine de pe vremea când era la ANAF şi mi-a sechestrat averea. M-a rugat atunci: ‘Te rog frumos, spune la jurnalişti că sunt gagicar şi nu sunt homusexual’ şi eu am fost băiat bun şi am spus: ‘Bodu nu e homosexual, ci gagicar’. Eu m-am ţinut de cuvânt că a zis că e gagicar, ce mai vrea?”, a continuat Becali.