Emil Boc, primar al Clujului și fost prim-ministru, a rostit duminică un discurs remarcabil prin multitudinea de referințe la valori de dreapta, conservatoare. A dat soluția despre cum ”se construiește” o țară: cu muncă, educație, instituții puternice, credință în Dumnezeu și amintirea trecutului glorios. A citat din Octavian Goga și a prezentat concis filosofia economică a dreptei: resursele trebuie îndreptate spre investiții și producție, pentru a avea posibilitatea de a redistribui. Spre diferență de socialiști, care ”împart înainte de a produce”. Pe scurt, un discurs de patriarch al dreptei, de apostol al conservatorismului.
Pentru cei care au lipsit din fața micilor ecrane în ultimii 25 de ani, este util de amintit parcursul lui Boc în politica mare:
- Deputat în Partidul Democrat (PD, fost FSN) în perioada 2000-2004. PD a rămas continuatorul Frontului Salvării Naționale în 1992, sub conducerea lui Petre Roman, atunci când s-a desprins aripa FDSN, transformată în PDSR, actual PSD. FSN se constituise pe structura fostului Partid Comunist Român. Exact în această perioadă, PD-FSN era un partid de stânga, afiliat la Internaționala Socialistă. Pe scena politică, dreapta era reprezentată doar de PNL și PNȚ-CD, partide istorice reînființate în 1990.
- Cât timp a fost deputat de opoziție, s-a remarcat printr-o prezență frecventă în mass-media – fiind jurist, cunoștea procedurile parlamentare și identifica abuzurile puterii. Deci discursul lui era în general unul pragmatic. Excepțiile erau intervențiile în care critica PSD pentru că nu ar fi fost un partid cu adevărat de stânga și în care încerca să blocheze accesul PSD la Internaționala Socialistă și la Partidul Socialiștilor Europeni (PSE). Pe scurt, Boc era gardianul purității de stânga al politicii românești.
- În 2004, Boc devine primar la Cluj, iar liderul de partid Traian Băsescu devine președinte. Ambii, în calitate de reprezentanți ai unui partid de stânga, socialist, aliat cu PNL (Alianța DA) împotriva PSD. Boc preia conducerea PD.
- În primăvara anului 2005, PD și PSD erau membre ale Internaționalei Socialiste și afiliate la PES. Un articol de atunci din publicația 9am.ro descrie situația astfel: În luna mai, PES a acceptat ca PSD să devină membru cu drepturi depline, iar PD a fost lăsat la stadiul de membru asociat. Președintele interimar al PD, Emil Boc, a spus că PSE ar fi trebuit să amâne luarea în discuție a statutului PD și PSD până după Convenția Națională Extraordinară a PD, programată pentru iunie. ”Nu era nici o grabă discutarea solicitării PD și PSD de transformare a statutului de observator în cel de membru cu drepturi depline, deoarece integrarea României în UE va avea loc la 1 ianuarie 2007, nu la 1 iunie 2005. Cea mai elegantă soluție ar fi fost ca cererea de schimbare a statutului celor două partide social-democrate să fie abordată simultan și cu o soluție unitară pentru ambele formațiuni politice”, a afirmat Boc. În a doua jumătate a anului, PD a devenit membru al Partidului Popular European – de orientare conservatoare/centru-dreapta.
În rest, Boc s-a profilat ca un politician pragmatic, preocupat de partea administrativă, ca prim-ministru dominat total de Băsescu, sau ca primar ale Clujului reales fără să aibă rivali importanți. Transformarea ideologică a decurs pe principiul celebrului experiment cu broasca. Dacă pui o broască într-un vas cu apă clocotită, vă sari imediat de acolo. Dacă pui broasca într-un vas de apă care se încălzește treptat, va rămâne acolo și va muri în apă clocotită. Transformările treptate anesteziază sistemele de alarmare.
Metamorfoza lui Boc poate fi prezentată și mai spectaculos dacă se adaugă trecutul din regimul anterior, când a fost președinte al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România, filiala Cluj (1987-1989). În 2008, Adevărul a scos la iveală un material publicat de Boc în 2007, în ziarul Partidului Comunist Român din Cluj, cu titlul ”Hotărârea de a participa direct la devenirea comunistă a patriei”.
Există foarte multe cazuri de traseiști sau ”liber-schimbiști” în politica din România, majoritatea stridente și indecente. Emil Boc este remarcabil prin faptul că s-a transformat în puțin peste 20 de ani dintr-un social-democrat purist, într-un ideolog conservator.
Această evoluție a lui Boc este cunoscută în actualul PNL. Sunt încă mulți membri PNL care au carnet de partid din anii ’90-’91, când minerii instigați de FSN căutau să îi bată. Unii dintre aceștia au fost duminică pe scenă sau în sală – Dan Motreanu sau Ilie Bolojan. Alții, în afară, precum Crin Antonescu. Nu vom ști dacă cei din sală au avut vreo tresărire la aterizarea lină a lui Boc, după un flic-flac lent, de peste 20 de ani. Toată atenția este concentrată pe lupta pentru putere din 2024.
Rămânem cu vorbele lui Corneliu Coposu: „Blestemul României ar fi ca după 20-25 de ani FSN să se afle și la stânga, și la dreapta eșichierului politic“.
Tiberiu Szabo