-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:10
No menu items!

Boagiu despre Ponta: „este un copil răzgâiat care se joacă cu maşinuţe şi avioane”

spot_img

Anca Boagiu a declarat luni seara, la lansarea candidaţilor ARD din Sectorul doi, că oricât de mult ar ,,ameninţa-o” Victor Ponta cu DNA-ul, ea o să repete la infinit că fondurile europene au fost blocate ,,de incompetenţa guvernului” şi că premierul este acelaşi ,,copil răzgâiat care se joacă cu maşinuţe şi avioane”. Apoi, Anca Boagiu a continuat: ,,Asta este politica pe care ne-o promite domnul Ponta: dacă vorbiţi ceva împotriva mea, dacă nu sunteţi de acord cu mine vă trmit DNA-ul. Domnule Ponta, vă transmit că fondurile europene au fost blocate din incompetenţa dumneavoastră, din lipsa dumneavoastră de interes şi puteţi să trimiteţi şi mama DNA-ului, va fi dovada clară că dumneavoastră sunteţi cel care face presiuni asupra instituţiilor statului român şi de aceea avem imaginea pe care o are România în UE.”

De asemenea democrat-liberala a susţinut că ,,ameninţările” lui Victor Ponta ,,o lasă rece”. (…) „În mintea mea, în sufletul meu, în evaluarea mea, rămâne acelaşi copil care se joacă cu maşinuţe şi, mai nou, văd că are o pasiune a elicopterelor. Dar atenţie, un copil răzgâiat, un domnul Goe, poate fi la un moment dat disciplinat, dar fiţi atenţi că ne-a dat foc la casă oameni buni, şi casa aceasta se cheamă România!”, a subliniat Anca Boagiu.

Premierul Victor Ponta a acuzat-o, vineri, la Cluj, pe Anca Boagiu, că este direct vinovată de blocarea programului operaţional sectorial pe Transporturi, punctând că acesta, probabil, va merge la DNA pentru a explica cum a fost făcută licitaţia privind contractul autostrăzii Nădlac – Arad. D.M.