4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:27
No menu items!

BNR: Sume de peste 1 mld. lei au fost refuzate la plată de bănci în iulie 2014, dublu față de luna precedentă

spot_img

Creșterea numărului de incidente a fost moderată, deci a crescut suma medie

bnr

Valoarea sumelor refuzate la plată de băncile comerciale s-a dublat în iulie față de iunie 2014 și a ajuns la 1,05 miliarde de lei luna trecută, față de 510,8 milioane de lei în iunie, potrivit datelor raportate la Centrala Incidentelor de Plăți din Banca Națională a României.

Cea mai mare parte a sumelor refuzate la plată în a șaptea lună din acest an a provenit tot din plățile cu bilete la ordin, care au însumat peste un miliard de lei, față de 489,55 milioane de lei în luna anterioară (+109,5%).

În cazul cecurilor refuzate la plată în iulie, creșterea a fost mult mai mică, de 8,9%, de la 21 de milioane la peste 23 de milioane de lei.

În august 2013, valoarea plăților efectuate cu instrumente de debit refuzate de bănci a fost de 977 de milioane de lei, după ce cu o lună înainte depășise un miliard de lei.

Ca număr, incidentele de plată au crescut, însă, mult mai puțin decât suma, la 10.073 în iulie, față de 9.592 în iunie.

S.Z.